Category: Uncategorized (Page 2 of 4)

Prof. Dr. Irinel Popescu, mituri și adevăruri despre protejarea ficatului

Ce se mai poate spune despre omul care acum 26 de ani demara programul de tansplantologie hepatică în România, fapt ce dădea, dintr-o dată, șansa unor multe mii de pacienți, de suferinzi cu afecțiuni grave ale ficatului, de a rămâne în viață, de a continua să trăiască normal, cu poftă de viață, cu trăiri și preocupări, exceptând restricțiile specifice, ca ale celorlalți semeni?

„Patriarhul”

Reporterul IMPACT.RO, datorită unei întâmplări de viață unice, l-a supranumit Patriarhul. I se mai spune „Mâna lui Dumnezeu”, ”Părintele” transplantologiei hepatice și într-o sumedenie de alte feluri, toate ca semn al recunoștinței și recunoașterii excelenței sale în Medicină.

Este membru corespondent al Academiei Române, iar alte titluri și distincții, dobândite de-a lungul vieții și carierei sale desăvârșite, încă de la absolvirea Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” în anul 1977, cu media 9.98, vor fi inserate în finalul interviului.

„Am vrut să mă fac ziarist”

Profesorul Univeristar dr. Irinel Popescu s-a născut pe 22 aprilie 1953, în Filiași. A absolvit liceul ”Frații Buzești” din Craiova, după care a vrut să urmeze Facultatea de Jurnalistică. Irinel Popescu, la 18 ani, chiar voia să devină ziarist. Părinții săi, mama, îndeobște, s-au opus, aceștia dorind ca fiul lor să urmeze „o facultate serioasă”. Inițial a fost varianta să dea la Arhitectură, însă, în cele din urmă a dat examen de admitere la Medicină. S-a instalat în București, și, după cum i-a spus reporterului IMPACT.RO, în fiecare an de curs a stat în câte un cartier diferit, în cămin studențesc sau gazdă.

Interviu într-o cafenea cochetă din Cotroceni. La doi pași de facultatea de Medicină

Întâlnirea pentru realizarea acestui interviu a avut loc într-o cafenea din cochetul cartier Cotroceni, nu departe de clădirea UMF „Carol Davila”. Și aceasta și pentru că programul distinsului profesor la Clinica de chirurgie hepatică, din cadrul Institutului Clinic Fundeni, nu mai este așa de încărcat. Legislația nu i-a dat de ales și a fost nevoit să se pensioneze. Dar colaboarea, îndrumarea echipelor pe care le-a format, prezența sa în sala de operații fac, în continuare, parte din agenda sa.

Discursul profesorului Irinel Popescu a decurs natural, abia întrerupt de întrebările și curiozitățile reporterului. Ca de obicei, când este vorba de un personaj de anvergura profesorului dr. Irinel Popescu, întrebările au fost extrase din materialul jurnalistic, lăsând cât mai mult loc relatării celui intervievat.

Transplantul, dificultăți specific în funcție de organul transplantat

Prof. dr. Irinel Popescu: „Transplantul hepatic este probabil cel mai greu tip de chirurgie abdominală invers, iată, rinichiul pune probleme imunologice foarte speciale, care uneori sunt greu de depășit, care la ficat există mai puțin.

Inima pune problemă donatorilor, în sensul că ei trebuie să fie oameni tineri, în timp ce la ficat putem preleva și de la persoane trecute de 80 de ani. Inima pune problema indicațiilor, care sunt relativ restrânse comparativ cu marele număr de boli cardiovasculare, deci sunt lucruri diferite și fiecare din aceste tipuri de transplant este atribuit unui anumit tip de specialități, iar transplantul ficatului este atașat chirurgiei hepato-biliar-pancreatice, mai ales că atunci când se face și de la donator în viață, asta înseamnă că se face și rezecție hepatică de la donator, deci intrăm în domeniul chirurgiei hepatice, unul dintre cele mai dificile, dar și unul dintre cele mai interesante domenii ale chirurgiei astăzi”.

Reporter: „De ce specialități depinde succesul programului de transplant hepatic?”

Prof. dr. Irinel Popescu : „Mai departe însă succesul programului de transplant hepatic depinde esențial de alte două specialități împreună cu care se și realizează, și anume gastroenterologia și ATI-ul. Sigur, se adaugă laboratorul, se adaugă anatomia patologică, se adaugă imagistica, se adaugă multe altele care contribuie la succesul unui program de transplant hepatic. Esentiale sunt însă acestea două, gastroenterologia și ATI-ul.

În Institutul Fundeni, așa cum chirurgia hepato-bilio-pacreatică s-a dezvoltat din chirurgia generală, așa și în sânul gastroenterologiei s-a dezvoltat hepatologia, există gastroenterologi care se ocupă aproape exclusiv de bolile hepatice, conturând o nouă specialitate, hepatologia, a cărei față și conținut au fost schimbate de apariția transplantului hepatic”.

Înaintea transplantului, bolile de ficat grave, terminale, erau un coșmar

Prof. dr. Irinel Popescu: „Pentru că înainte de a exista transplantul hepatic atunci când doctorul gastroenterolog simțea că nu mai poate controla cu mijloace medicamentoase boala pacientului și din păcate exista astfel de situații, nu mai avea nicio soluție. Deci era la fel ca într-un cancer care în fazele terminale obligă medicul să spună familiei și, câteodată, bolnavului că nu se mai poate face nimic. Ei bine, în momentul când a apărut transplantul hepatic, gastroenterologul, hepatologul, a scăpat de acest coșmar, el știe că în fazele avansate, abia atunci apare indicația de transplant, de altfel, inițial principala indicație a transplantului hepatic erau acele boli hepatice în stadiu terminal end stage liver diseases și iată că hepatologul și în acest stadiu terminal avea soluții și bolnavul putea fi salvat.

De aici încolo indicațiile s-au diversificat destul de mult mai ales în domeniul oncologiei, în cancerul de ficat, hepatocarcinomul, apoi în anumite forme de colangiocarcinom, mai nou se pune problema transplantului hepatic și în cazul metastazei hepatice de cancer colorectal sau de tumori neuroendocrine, deci iată un spectru larg de indicații, deci iată că, dacă la început erau doar bolile terminale, acum spectrul s-a lărgit considerabil”.

ATI, specializare implicată în indicația de transplant, nu doar etapele pre și post operatorii

Prof. dr. Irinel Popescu: „Ajungând la ATI, spun de la bun început că ATI, în mod paradoxal, e o ramură a medicinei care e implicată inclusiv in indicație, nu doar în acoperirea preoperatorie și în managementul postoperatoriu al bolnavului hepatic, există bolnavi care ajung la transplant hepatic direct din terapie intensivă, bolnavii cu insuficiență hepatică acută, au fost la noi intoxicație cu ciuperci, intoxicație cu paracetamol, deci medicamentoase, alte forme de insuficiență hepatică acută, acestea înainte decedau. Deci ATI-istul poate avea indicația lui, absolut, pentru că ATI-istul spune “din acest moment bolnavul se îndreaptă spre moarte cerebrală și moarte”, și atunci indicația e mai mult a lui, decât a gastroenterologului care a internat bolnavul sau a chirurgului care e mai puțin implicat în indicație. Colectivul are întotdeauna un coordonator, și în cazul Institutului Clinic Fundeni, eu sunt coordonatorul programului.

În timpul unei operații, cele trei specialități au fiecare partea lor și e bine ca să nu se amestece competențele și fiecare să-și respecte domeniul de competență pentru că doar așa iese un rezultat bun”.

Patru specializări medicale implicate în operație, dar coordonatorul răspunde pentru rezultate

Prof. dr. Irinel Popescu: „Există un coordonator de program care răspunde de rezultatele programului. De ce vă spun asta, pentru că există un risc de mortalitate în transplantul hepatic și cu cât sunt acceptate indicațiile mai la limită, adică bolnavi extrem de grav, riscul e mai mare, dar și mortalitatea e mai mare. Și la un moment dat, asta poate să pună în pericol rezultatele generale ale programului de transplant și ăsta e rolul coordonatorului. Altfel însă, chirurgul este cel ce execută operația, gastroenterologul e cel ce pune indicația la bolile cronice. La bolile acute și insuficiență hepatică acută, necesitatea transplantului o stabilește ATI-istul în colaborare cu neurologul și parțial cu gastroenterologul.

Cei de la imagistică au rolul de a stabili gradul de edem cerebral, asta determină în insuficiența hepatică acută indicația de transplant hepatic, în momentul în care edemul cerebral riscă să atragă hernierea creierului, ca să zic așa, deci distrugerea ireversibilă a creierului și atunci indică de urgență un transplant hepatic și asta ține de ATI-ist, neurolog, și de gastroenterolog în mai mică măsură”.

Cele trei mari etape ale transplantului de ficat: prelevarea, prepararea ficatului, operația la primitor

Prof. dr. Irinel Popescu: „Echipa chirurgicală este cea care execută operația de transplant hepatic, execuție care nu e una ușoară evident nici în cea cu ficat întreg, nici parțial. Echipa de transplant hepatic cu donator în viață include aproape obligatoriu un microchirurg care operează la microscop. Există o formație oarecum standard: echipa care face prelevarea, echipa ce prepară ficatul, echipa ce face operația la primitor care are 2 faze importante hepatectomia, când se scoate ficatul, ceea ce nu-i ușor, e o operație foarte grea, de exemplu la transplantul renal, doar se pune rinichiul, se lasă pe loc rinichii pacientului, rinichii pacientului nu se scot, se lasă ambii rinichi afectati si se pune unul în plus”.

Dificultate uriașă la transplantul de ficat

Prof. dr. Irinel Popescu: „La transplantul hepatic se scoate ficatul bolnav și asta e partea cea mai grea, uneori cu sângerare mare, greu de controlat și așa mai departe. După care urmează implantarea, care evident că nu e o fază ușoară, de aceea transplantul hepatic e considerat cel mai greu transplant din lume de făcut, deci termenele de comparație și noțiunea de transplant e valabil la donator în principiu, când vorbim de primitor, vorbim de lucruri total diferite, pentru că țin de domenii diferite. Și ATI-ul în transplantul hepatic e infinit mai greu ca la un transplant renal, ca să vă dau un exemplu”.

În România, Anestezistul și ATI, specializări diferite. În SUA, aceeași, cumulate

Prof. dr. Irinel Popescu: „Și revenind, terapia intensivă în perioada preoperatorie necesită o calificare specială și e una dintre cele mai dificile operații pentru anestezist, vorbesc, iar în perioada postoperatorie imediată ATI-istul trebuie să urmărească în terapie intensivă pacientul, la noi este aceeași specializare, în țări ca SUA, anestezia e una și terapia intensivă este separată, la noi a rămas o specialitate comună și aceleași echipe ce au asigurat anestezia, vor asigura și urmărirea postoperatorie în terapia intensivă. Există și alte țări în care e aceeași specialitate, nu doar la noi”.

Cardul de donator, un eșec

Prof. dr. Irinel Popescu : „Cardul de donator nu folosește la absolut nimic și asta e pe experiențe occidentale, pe studii mari, mai mulți nu-l au asupra lor când se întâmplă ceva și, oricum, discuția cu familia are loc aproape peste tot, cu puține excepții, nu se trece peste hotărârea familiei indiferent de cardul bolnavului. Cardul are valoare juridică, dar foarte puțini se hotărăsc să-l facă și foarte puțini îl au asupra lor. Și vorbind din punct de vedere practic, s-a dovedit că nu e o soluție din păcate. Teoretic poate fi foarte atractivă ideea, dar nu doar la noi, ci în toata lumea s-a renuntat la această idee. Se vorbește să se introducă acceptul în card de identitate cum e în SUA, dar asta mai ține și de cultura locală, pentru că mai sunt țări în care, cum ar fi țările musulmane în care numărul de donatori e foarte mic, Japonia tot din motive culturale”.

În Pandemie, bolnavii care necesitau transplant au fost neglijați

Prof. dr. Irinel Popescu: „Principala cauză în pandemie a scăderii numărului de transplanturi a ținut și de restricția din spitale, când majoritatea resurselor au fost concentrate acolo, și ceilalți bolnavi au fost neglijați, inclusiv potențialii donatori. Unele spitale s-au închis, spitale de la care proveneau donatorii, n-au furnizat niciun donator pentru că s-au concentrat pe Covid.

Spitalul de Urgență Floreasca, Spitalul Județean Oradea, Spitalul Județean Târgul Mureș prelevează/furnizează organe.

Acreditare pentru transplantul hepatic îl au Spitalul Sf. Maria și Institutul Fundeni din București și Spitalul Sf. Spiridon din Iași, ca spitale publice și Spitalul Sanador, ca spital privat, unde s-au făcut trei transplanturi hepatice de la donator în viață, ce-i drept, nu de la donatori în moarte cerebrală. Acreditarea este data de Agenția Națională de Transplant și de Ministerul Sănătății, există norme exacte, destul de severe”.

De ce se pierd donatorii. „Nu e o problemă de personal, ci de mentalități”

Prof. dr. Irinel Popescu : „Sunt două cauze majore care influențează fluctuațiile una ar fi cum s-ar numi interesul și finanțarea spitalelor, că nu poți neglija asta, sunt mai intâi două funcții plătite care se numesc coordonator de transplant și persoana responsabilă de procesul de donare “key donation person”, în engleză, care ar trebui să fie în toate marile spitale și, teoretic, ar trebui susținută de direcțiune pentru a nu pierde niciun potențial donator pentru că la noi asta se întâmplă, se pierd foarte mulți donatori până să se ajungă la discuția cu coordonatorul. Nu e o problemă de personal, e o problemă de mentalități”.

„Nu există invidie între confrați, ca în medicină”

Prof. dr. Irinel Popescu: „Când pronunțăm cuvântul cultural, ne referim și la România și la medicină. La România nu-i nevoie eu să vă explic asta, la medicină însă, romanii spuneau “invidio medicorum pessima” e cea mai rea dintre toate, ce a mai rămas valabil și azi, pentru toate domeniile, pessima e cea mai rea, dar ca în medicină nu-i nicăieri, vă spun și de la Academia Română, unde oamenii de la Litere au fost îngroziți de cum e în medicină, ca la noi nu e nicăieri. Și povestea asta culturală că nu va ieși niciun donator din spital, asta e o extremă, până la indiferență, până la nu mai punem umărul, până la interese și acolo nu au fost rezultate Au fost și directori de spital care au fost interesați și acolo au fost realizările mai mari”.

„Donarea de organe ține foarte mult de campaniile mass media”

Prof. dr. Irinel Popescu: „A doua cauză ține de mentalități, de mentalitatea familiei, care a acceptat sau nu donarea și asta ține foarte mult de Mass Media. Deci în SUA se face asta: ” Cât e rata de donare? Atâta! Zice: când am făcut ultima campanie de publicitate? Pentru că în momentul în care o fac, rata se duce de aici până aici. Când scade o fac din nou, după ce trec efectele campaniei.

La noi în România, Adriana Stere s-a ocupat, a făcut 76 episoade la Pro TV se numea ”Există viață și după moarte”.După campanie rata de donare a ajuns de aici, aici. Când au trecut efectele, s-au dus înapoi la efectele campaniei prodonare. Deci trebuie efort susținut, asta arată cifrele, dar cere efort susținut și asta costă”.

Reticența familiei în cazul donatorilor în moarte cerebrală

Prof. dr. Irinel Popescu: „Reticența familiei e la donator în moarte cerebrală. Asta e un alt fenomen și iar ține de mentalitățile culturale. Asta de la donator în viață cumva a început în Japonia în momentul în care niște echipe chirurgicale excepționale, înalt pregătite, lucrând în niște spitale înalt dotate, stăteau degeaba în materie de transplant pentru că nu aveau donatori și atunci au zis, hai să încercăm altceva. Și au încercat asta, de la donator în viață. Și acolo a început, și pe tot mapamondul s-a dovedit că în anumite țări o astfel de cultură prinde. Cum și la donator aflat în moarte cerebrală Europa are 2 campioane, Spania și Croația, acolo a prins, nu știu de ce, că Spania e catolică, de ce ar face”.

Primele transplanturi de ficat, doi americani. În 1963

Prof. dr. Irinel Popescu: „În 1963 Finney Moore și Thomas Starzl au operat în același an amândoi, acum descriu o mică istorie, au avut două sau trei operații, nu mai știu exact, și în primii 4 ani au murit toți. Până în 1967. Și totuși în 1965 a fost considerat un progres așa mare, că au făcut coperta lui TIMES și trebuiau să aleagă între ăștia doi, Starzl (de la Denver) și Moore (de la Boston) și l-au ales pe Moore pentru că el era de la Boston. Dar el n-a făcut transplant cu supraviețuire niciodată și primul cu supraviețuire l-a făcut Stazl peste 4 ani la Denver. Și până în 1983 a fost considerată metodă experimentală, pentru că era rata de mortalitate mare și nu era imunosupresia pusă la punct. În 1983 la Conferința de Consens din America, apăruse ciclosporina, și din 1983 a devenit metoda terapeutică. Deci asta e istoria transplantului”.

„În România, noi am făcut primele transplanturi începând cu 1997”

Prof. dr. Irinel Popescu: „În România proiectul nostru a fost prima data în 1997. Da, și istoria a fost aceeași, primii patru pacienți transplantați nu au supraviețuit până în 2000. Primul a fost un doctor din Brăila, Radu Cobăleanu. Deci, distanța nu era mare între 1983 și 1997, plus că între noi și SUA nu sunt 15 ani, ci sunt 500 ani. Deci în Japonia, e o cultură decentă, și revenind la donatorul viu, transplantul are o rată moderată. Există două țări care au o cultura extraordinara. Coreea de Sud și Turcia. Deși,Turcia e o țară musulmană, turcii cu frecvență incredibilă. Culmea, ei neavând donatori în moarte cerebrală. De precizat faptul că actele de donare nu sunt stimulate, fenomenul prinzând și crescând, așa, într-un mod ciudat”.

Transplantul de organe, culmea, asociat cu traficul de organe

Prof. dr. Irinel Popescu: „Noțiunea de trafic de organe vine din transplantul de organe, da culmea că vine și din transplantul de la donator aflat în moarte cerebrală. Legătura lor este China. Sunt câteva “țări vinovate” de această chestiune.

Prima țară este Israel. Pentru că au bani, dar n-au donatori. Avand bani, dar ei au scris, eu sunt prieten cu ei. China și India sunt surse pentru donator în viață. India pentru donator în viață, ei zic așa unuia care stă sub copac, ia, nu vrei tu așa să-ți dau eu 200 de dolari… În China e mai sinistru, pentru că iau tot ficatul și inima și plămânii de la ăia pe care-i execută. Nu e folclor, 20 % este, dar 80% este real. Îmi povesteau ăia din Israel ca ăștia sunt foarte bine organizați au și bani și trebuia să plece cu primitorii și nu a mai plecat avionul până a doua zi și au dat ordin duceți-i pe ăia înapoi în celulă”.

România, rată anuală de donator mică. Spania și Croația, campioane

Prof. dr. Irinel Popescu: „Predicțiile pentru anul viitor referitoare la donatori, noi suntem la 4-5 donatori la 1 milion de locuitori, deci vreo 80-100 pentru anul următor. La noi pe lista de așteptare sunt acum 500 de persoane.

Croația și Spania, campioanele au 35 donatori la 1 milion locuitori, noi ar trebui să avem 700 pe an, dar avem 100. Atât am putut să facem, atât am făcut, e loc de mai bine. Poate o creștem, poate nu”.

Mass-media, factor determinant în creșterea numărului de donatori

Prof. dr. Irinel Popescu: „Mass Media poate promova această idee dar de o manieră inteligentă. Deci, Adriana Stere a promovat ideea asta 20 % cu creierul și 80 % cu sufletul. A fost convingătoare, este greu de repetat. La americani se

poate. Dacă au avut o campanie în presă de atragere de donator, care a costat, să zicem, 200.000 de dolari, asta a dus la creșterea ratei. După un timp, evident, această rată scade. Ce fac americanii? Fac altă campanie. Schema e simplă. Dar acolo se implică Guvernul, politicienii”.,

„În România, Ministerul Sănătății nu a fost niciodată interesat”

Prof. dr. Irinel Popescu: „Singura perioadă în care a fost interesat a fost când am realizat eu că nu sunt soluții, m-am dus eu acolo secretar de stat. Haidu Gabor era ministru. Era jurist dar dădea mână liberă și atunci a fost singura perioadă când a fost ministerul interesat de proiectul de transplant.

Am fost eu Secretar de Stat din 1999 vreun an și jumătate, cam așa. Și mi-a scris Haidu Gabor o scrisoare, după aia și mi-a spus că s-a bucurat de colaborarea cu mine și că, îl citez, „ne-am înțeles bine și singurul reproș pe care l-aș avea ar fi legat de program”. Iar eu i-am răspuns că „eu operez în continuu, și că de aceea lucram la minister opt ore”. Iar el, în replică, „da, domnule profesor, dar un demnitar nu are ore libere”. Avea dreptate, dar ce să fac. Stăteam până la ora 5 la Ministerul Sănătății și apoi mergeam la spital și operam până la 12 noaptea.

Am dus-o așa vreun an. Am avut toate atribuțiile posibile ca secretar de stat. Eram singurul secretar de stat. Și apoi între 2004-2008 am fost în Parlament, că nu puteam să ne dotăm, plus aprobări și altele. Și când m-am dus la Parlament, profesorul Dan Tulbure, Dumnezeu să-l odihnească, mi-a zis “hai, să-mi zici cum să facem programul”. Asta, când m-am întors ca demnitar, în 2004. Căci eu, când m-am întors la spital, din 2000, după perioada din Minister, cu Haidu Gabor ministru, revenisem la programul obișnuit la spital, de dimineață. Deci profesorul Tulbure m-a întrebat, atunci, în 2004, la Parlament, cum facem programul, și i-am zis “da-mi o săptămână mă orientez și îți spun”. Și după o săptămână am zis nu schimbăm nimic, că la Parlament nu m-am dus deloc. A fost cea mai stresantă perioadă din viața mea”.

Profesorul Irinel Popescu are multe motive să creadă în Dumnezeu

Prof. dr. Irinel Popescu: „Dacă există un program de urmărire a pacienților cu transplant hepatic, un centru? Păi există psiholog, există controale periodice unde se pot aborda toate problemele, și există LIVERTRANS-Asociația Transplantaților de Ficat din România.

Dacă ar fi să pun un coordonator pentru un așa program, l-aș pune pe Gheorghe Penea, el s-a transplantat în 2000. În 2001 mi-a trimis o vedere, am crezut că nu văd bine. Era la Cascada Niagara, apoi a început să colinde

lumea în lung și-n lat. E pe prima pagină la Livertrans, e poza lui, el și Badea, am vorbit despre el, are 19 ani de la transplantul hepatic, avea 40 și ceva de ani. Și ăștia au fost amândoi unul după altul, primul a

fost un transplant greu și cu complicații. Sunt multe motive pentru care cred în Dumnezeu și ăsta e unul din ele. Părea ca evoluează bine, așa în ziua a șasea, a șaptea, a noua… A zecea”.

O complicație post transplant a unui pacient l-a întors de la aeroport. Pleca în SUA

Prof. dr. Irinel Popescu: „Și am avut o plecare în SUA, dar nu era obligatorie, voiau unii să merg cu ei într-o delegație să-i ajut. Și noaptea pe la 12, eu trebuind să fiu la șase dimineața în aeroport, l-am sunat pe șeful delegației și i-am zis că nu mai merg. Nu s-a supărat omul, că nu era o prezență esențială. A doua zi la minister era Consiliul Economic și Social CESO, eram membru din partea ministerului. M-am dus la ședință și mă sună de la spital și zice “asta are peritonită”. Maamăăă, toți am ajuns în 10 minute la spital. Într-adevăr, facuse peritonita, o complicatie biliara la anastomoza colico-biliară și a trebuit să-l operez imediat. Operația am facut-o cu un italian, că mă înnebuniseră ăștia să mai iau pe cineva. Mă rog, a fost drăguț băiatul, dar apoi eu am rămas cu complicațiile. Și l-am operat, a mers foarte bine, și apoi și-a revenit. El s-a operat în 13 aprilie și asta a apărut la 14 zile. Știu că era în Aprilie, că de Paști ne-am dus amândoi la biserică la Kretzulescu și am aprins lumânări. Și pe 5 Mai a apărut donator la al doilea pacient, Badea. Pe amandoi îi cheama Gheorghe. Unul a fost transplantat înainte de Sf Gheorghe și celălalt imediat după, i-am și numit Sfinții Gheorghe purtători de biruință”.

„Important este să formezi echipe care să-ți ducă proiectul mai departe”

Prof. dr. Irinel Popescu: „Există noțiunea de colaborare și de formare, de școală, pentru că o realizare de acest gen se judecă prin prisma unor parametri.La început transplantul hepatic era un eveniment cu totul special, toată lumea era alarmată în spital și laboratoarele și toti erau pe fază. Prima mare realizare a fost să transform o operație de excepție, care în anii 50 când au introdus-o au făcut-o experimental, au zis că nu se poate face, că niciodată nu se va putea face, că e atât de complicată că nu se va putea face. S-a făcut pe câini prima dată. Vreo 10 ani. A doua realizare, să ai niște echipe constante. Și a treia, să le transferi la momentul oportun responsabilitatea operației acestor echipe”.

Două echipe care asigură continuitatea cea a prof. dr. Vlad Brașoveanu și cea a dr. Doina Hrehoreț

Prof. dr. Irinel Popescu: „Eu am început primul transplant la 44 ani, deci în 1997. Șeful acestor echipe trebuie să fie între 50-60 ani, pentru că trebuie să aibă suficientă experiență în spate și suficient timp înainte să o facă.

Cei care au făcut această meserie au făcut-o din pasiune în primul rând și nu au cum să fie plictisiți, mai degrabă obosiți, pentru că e mare consumatoare de energie psihică în primul rând, mai mult decât fizic,psihic sunt obosiți. Și cele două echipe pe care le-am format, cea condusă de prof. dr Vlad Brașoveanu (Profesor universitar, medic primar Chirurgie generală; doctor în Științe Medicale; competențe în: chirurgie laparoscopică, chirurgie hepatică și transplant hepatic, n.r.) și cea condusă de doamna doctor Doina Hrehoreț (cu competențe în chirurgie laparoscopică, chirurgie hepato-bilio-pancreatică, chirurgie hepatică și transplant hepatic, n.r.) sunt echipe independente la momentul acesta, care la rândul lor au format alți urmași.

Fiecare din echipele astea, în echipa Prof. Vlad Brașoveanu e doctorul Ionuț Barbu(Medic specialist chirurgie generală, n.r.), care e deja capabil să facă el însuși operația și în echipa Dr. Hrehoreț, dr Mihai, și el Grigore capabil să faca el operația. Deci succesiunea de generații e asigurată și acesta e al doilea mare merit al unui șef de școală, e să asigure continuitate. Această continuitate în transplantul hepatic e asigurată nu doar pe generatia ce urmează, ci și pe următoarea”.

Chirurgii de transplant hepatic se selectează singuri

Prof. dr. Irinel Popescu: „Nu e niciun criteriu de selecție a acestor doctori, se selectează ei singuri. Au fost oameni de la care aveam mari așteptări și nu au confirmat și oameni care nu am crezut că ar putea performa în specialitatea aceasta și care au confrmat. Și atunci nu există decât proba timpului. Și la amândoi, am fost sigur că vor performa, după primii 5 ani. Și principalul criteriu a fost că stăteau toata ziua în spital. Rezultatele confirmă și colegii și pacientii și cei de afară te judecă după rezultate, în rest, nu sunt alte criterii, abilități. Toate abilitățile necesare se reflectă până la urmă în rezultate. Dedicația și pasiunea pentru meserie sunt printre primele criterii”.

Arina Alloub, asistentă șef: „următorul după Dvs, domnule profesor, ca va face prelevări va fi dr. Radu Zamfir”

Prof. dr. Irinel Popescu: „Asta e anecdotic, așa. Eu întotdeauna eram concentrat pe ce se întâmplă cu bolnavii și nu mă uitam în jur, puțin doar. La început eu am făcut prelevările. Nu știa nimeni mai nimic despre transplantul hepatic. Profesorul Dan Tulbure fusese doar la câteva stagii de pregătire: Eu mă duceam, luam ficatul, veneam, îl pregăteam, scoteam ficatul, puneam ficatul, astea erau 24 de ore. Și deci nu dădeam atenție în jur. Și la un moment dat, Alina, asistenta șefă care lucra cu noi, zice “știți cine o să fie următorul care va face prelevarea după dumneavoastră?”

Eu zic „nu știu„ Și Alina îmi spune „ Radu Zamfir. Vă zic eu, că l-am urmărit cu câtă pasiune pune cardurile. Și da, da, avea dreptate. Eu nu băgam de seamă, dar pasiunea pentru ceva și simțul de răspundere sunt definitorii, cine se uită de pe margine înțelege”.

Reporter: „Despre doamna doctor Doina Hrehoreț ce spuneți?”

Prof. dr. Irinel Popescu: „Ea la început era foarte dedicată bolnavilor și eu am crezut că putem face o separare pentru că e foarte greu să faci și operația și să îngrijești bolnavul, dar ea a avut și pasiunea operației. Daca la dr. Vlad Brașoveanu se vedea că a avut prima pasiunea operației, la ea am crezut că va ramane în sfera îngrijirii bolnavului. Pe urmă mi-am dat seama că e și un bun chirurg și ca-i place și operația și să opereze și asa am acceptat și ideea asta că și îngrijește bolnavul pe care l-a operat.

Și ce însemna îngrijirea asta, cel mai bine a definit-o ea într-o discuție, așa, întamplătoare. Deci analizele bolnavului vin pe niște foi și laboratorul, acolo unde analiza nu e bună, înnegrește rezultatul. Și a zis: “mândria mea de medic era ca a doua zi foaia să fie albă”. Eh, așa o dedicație n-am mai întâlnit la multe persoane sau cel puțin nu în maniera aceasta și în această măsură asta a definit-o pe doamna doctor Hrehoret”.

Reporter: „Grija aceea de care vorbiți e vocațională, e ceva de suflet, ține de personalitatea doctorului?”

Prof. dr. Irinel Popescu: „Poate să țină și de respectul pentru meserie. Eu de exemplu, off the records, că m-au întrebat de o mie de ori, întai aveam niște confrați care de la grădiniță erau bolnavi, eu m-am dus la medicină pentru ăa era o

facultate bună și la care se intra greu și că mi-a zis maică-mea să merg la medicină, deci nu a fost nimic vocațional. Și la ea poate să fie 80 % mândrie profesională, eu dacă stau aici și primesc bani și trebuie să fac treaba. Poate fi și afecțiune și sensibilitate umană”.

Reporter: „Cum sunteți în timpul intervenției? Sunteți mai sever?”

Prof. dr. Irinel Popescu: „Da, pentru că acolo sunt foarte concentrat. Ridic tonul, mai țip la ei. Trebuie să-i ții în priză pe toți de acolo, toată echipa. Trebuie să ai grijă să se concentreze fiecare la ce are de făcut. Și sunt atâția în sala de operație. Cam 20-25 cu asistente cu tot, chirugi, asistenți, anesteziști”.

Reporter: „Cea mai lungă operație la care ați participat?” Prof. dr. Irinel Popescu: „Era și prima la Pittsburgh care a durat vreo două zile, în 1990.

Reporter: Când apare un organ pentru transplant, în cât timp se mobilizează echipa?

Prof. dr. Irinel Popescu: „Din fericire, există un aparat ce se numește liver assist. Are rolul de a ține ficatul în stare de funcționare, de a-l menține apt pentru operație. Și, aici, îmi aduc aminte, cu ani în urmă, când țipam la dr. Radu Zamfir, că ficatul nu trebuie sa stea afara mai mult de opt ore. Ideal ar fi șase ore”.

Sentimentul cald al unei misiuni de succes

Interviul cu profesorul dr. Irinel Popescu ar fi putu continua ore în șir. Și tot ar fi părut a fi doar un rezumat al întregii sale biografii profesionale și nu numai. Ne strângem mâinile, la final și nu pot să nu remarc în privirea domniei sale acel sentiment, acea stare de bine a omului care și-a încheiat cu succes o misiune unică, de o mare însemnătate pentru semenii săi. O misiune care a durat, cu tot cu anii de școală, 52 de ani. Și care va continua, cu siguranță, de acum însă, pe un curs mai lin, ca apele unui fluviu învolburat, până atunci, în timp și spațiu, de afluenți, de vârtejuri, cataracte și furtuni, de stânci învinse, victorii asupra multor obstacole, dar întodeauna cugând spre orizontul larg.

Reperele profesionale, promise la începutul interviului

Facultatea de Medicină la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, pe care a absolvit-o în 1977 cu media 9.98. A fost primul clasat la „Concursul de internat în specialități Chirurgicale” al promoției și a primit premiul „Elena Dimitriu” pentru cea mai bună medie la absolvire si cel mai bun rezultat la examenul de internat. In 1980, asistent al Profesorului Dan Setlacec în Clinica Chirurgicală a Spitalului Fundeni.

A efectuat mai multe stagii de pregarire in transplantul hepatic (Berlin, 1989, Paris, 1990, Pittsburgh, 1991-1992, New York 1992-1994). După 1995 participare la construcția programului național de transplant de organe în România (primele prelevări multiorgane în 1997, președinte al asociației „Romtransplant” din 1997, reprezentant al României în Consiliul Europei- comisia de transplant).

Din 1999 profesor si sef de clinica in cadrul UMF „Carol Davila” la Institutului Clinic Fundeni.

Supraspecializări și competențe în chirurgia esofagiană, chirurgia oncologică, chirurgia hepatică și transplantul hepatic, chirurgia laparoscopică, management în sanatate.

Honorary member of Bulgarian Surgical Society, 2006. Honorary member of Serbian Medical Association, Surgical Section, 2006. Honorary member of Chinese Society of Surgery, 2007

Membru de onoare al Asociatiei Chirurgilor din Republica Moldova, 2007

Citește articolul integral pe impact.ro

Cu toate că românii par dispuși să doneze organe pentru transplant, lista de așteptare este foarte lungă și mulți dintre pacienții în stare terminală nu mai apucă să beneficieze de această procedură chirurgicală, scrie adevarul.ro.

„Weekend Adevărul“: Statisticile la nivel global nu arată deloc bine pentru secolul XXI, oamenii nu sunt informați despre bolile ficatului, programe de screening nu avem, pacienții ajung foarte târziu la medic, evident primesc diagnostic și tratament foarte târziu. Cum stă situația în România?

Prof. dr. Vlad Brașoveanu: Toate aceste afecțiuni merg în paralel cu dezvoltarea societății. Programul de transplant este înaintea societății românești. Toate aceste afecțiuni – de exemplu, cele virale, precum hepatitele B, C, D – ajung în final la o boală hepatică terminală. Indicația pentru transplant este această boală hepatică terminală. În cei doi ani de COVID, o mare parte din populație nu a fost receptivă și nu s-a vaccinat, iar din această cauză au murit oameni tineri. Sigur că marea majoritate au fost cei cu comorbidități. Cu durere în suflet vă spun că au murit și foarte mulți colegi de-ai noștri, care nu aveau comorbidități și nu ar fi trebuit să moară în plină activitate, foarte mulți medici care ar fi putut aduce plus valoare societății în continuare.

Care sunt bolile care au ca tratament unic transplantul de ficat?

Indicația este pentru boala hepatică terminală. Aici sunt mai multe cauze. Cel mai des întâlnite sunt, evident, cirozele de cauză infecțioasă, cu virusurile B și D sau cu virusul C. În ultimul timp, au apărut diferite tratamente, unele chiar foarte eficiente, cum este în cazul hepatitei C, doar că acest tratament antiviral trebuie făcut la timp. Odată ce s-au instalat fibroza hepatică și consecințele ei, chiar dacă virusul este eradicat din organism datorită tratamentului, ciroza nu dispare și complicațiile ei – hemoragiile, insuficiența hepatică etc. – au ca soluție această procedură, transplantul de ficat.

Spitalul Clinic SANADOR este primul și singurul spital privat din România care a realizat intervenții de transplant hepatic de la donator viu – ați coordonat echipa operatorie alături de prof. dr. Irinel Popescu. Cum au evoluat lucrurile de atunci în privința performanței echipei medicale?

Într-adevăr, SANADOR este primul și singurul spital privat unde s-a practicat transplantul hepatic de la donator viu. De ce de la donator viu? Pentru că Spitalul Clinic SANADOR nu este în programul național de transplant și de aceea nu s-a efectuat transplantul hepatic de la donator cadaveric. Evident, nefiind în program, Casa de Asigurări sau Ministerul Sănătății nu decontează această intervenție chirurgicală, fiind vorba de un spital privat, cum ar fi normal de altfel – în toate țările civilizate, măcar o parte din această intervenție este acoperită de subvenția de la stat. În cazul dat, am rămas doar la transplantul hepatic de la donator viu. S-au efectuat primele trei transplanturi de acest fel, cu succes 100%, toți bolnavii au evoluat foarte bine – primul a împlinit deja doi ani de la intervenție și este într-o condiție biologică foarte bună. Și în următoarea perioadă ne pregătim să efectuăm al patrulea transplant hepatic de la donator viu. Este vorba despre soțul unei doctorițe care are indicație de transplant și care are un donator viu, fratele lui, care îi va dona lobul drept.

Un domeniu medical important, subfinanțat

Putem spune că transplantul hepatic este o metodă de tratament accesibilă în România atât pentru pacient, cât și pentru medici?

Da, putem spune asta. Primul transplant hepatic reușit în România a fost efectuat de către profesorul meu, Irinel Popescu, în anul 2000 – pacientul este și acum într-o condiție biologică foarte bună. Al doilea pacient are 22 de ani de la intervenție și este într-o condiție biologică foarte bună. Dar sunt și 22 de ani de la primul transplant hepatic pediatric – micuța care a fost transplantată la un an, pentru atrezie de căi biliare. Acum are 23 de ani și este într-o condiție biologică foarte bună. Această metodă de tratament – transplantul hepatic – are rezultate foarte, foarte bune. În decursul acestei perioade de 22 de ani au fost efectuate peste 1.100 de transplanturi hepatice de toate tipurile – de la donator cadaveric, de la donator viu, diferite tipuri de transplant, printre care și dual graft, care este perla programului de transplant. Au fost trei transplanturi duale, în fapt s-au recoltat de la donatori două fragmente hepatice ca împreună să asigure o funcție hepatică satisfăcătoare pacientului și, pe de altă parte, pentru a-i rămâne suficient ficat donatorului. Donatorul nu este bolnav, este un om sănătos, și atunci siguranța acestuia trebuie să fie maximă. Decesul unui donator viu poate duce la închiderea centrului de transplant, ceea ce nu ne permitem deloc în România pentru că, deocamdată, sunt doar două centre de transplant în sistemul public – Institutul Clinic Fundeni și, în zona de est, Spitalul „Sf. Spiridon“ din Iași. Evident, al treilea centru este Spitalul Clinic SANADOR, dar, după cum spuneați, se realizează doar transplanturi hepatice de la donator viu.

Care este situația unor astfel de operații în sistemul privat?

Momentan, sistemul privat de sănătate este la început – pentru că este foarte puțin asigurat de stat, puțină lume își permite tratamentul într-un spital privat, cum este SANADOR, cu aparatură ultramodernă și cu oameni competenți nu doar în echipa chirurgicală, ci și în echipele de radiologie intervențională, de anestezie și terapie intensivă. La Spitalul Clinic SANADOR, secția de ATI condusă de doctorul Andrei Cristea este compusă din oameni formați la Institutul Clinic Fundeni, la Școala profesorului Dan Tulbure. Anestezia și terapia intensivă sunt foarte importante, fiind vorba de o intervenție chirurgicală cu riscuri, care necesită foarte multe intervenții medicale pentru a asigura un rezultat final bun.

Sunt românii receptivi la un astfel de tratament? Care sunt discuțiile pe care le purtați în cabinet cu pacienții?

Românii sunt receptivi și ca prezentare la medic. Sigur că nu există programe de screening suficiente, dar românii sunt receptivi la donare de organe, nu sunt chiar în primele locuri din Europa, ca în cazul Croației, Spaniei, unde rata de donare este foarte mare, dar vreau să vă spun că și românii sunt receptivi la donarea de organe. Am ajuns în secolul XXI, când oamenii sunt foarte informați și, în principiu, marea majoritate știu unde să se prezinte și, în primul rând, încep cu medicul de familie. Ulterior, în funcție de afecțiune, pacientul este îndreptat spre medicul specialist, iar dacă diagnosticul este chirurgical, ajunge și la chirurg.

Cum se stabilește compatibilitatea în cazul transplantului de ficat?

Comparativ cu alte transplanturi – cardiac, renal, medular, pancreatic – compatibilitatea la ficat este mai permisivă. Se fac toate testele imunologice pentru compatibilitate. Spre exemplu, au fost situații când organul care era perfect compatibil a făcut ceva complicații, iar altele, dimpotrivă, când organul nu a fost perfect compatibil, dar evoluția a fost bună – atunci se merge pe izogrup. Evident că sunt și situații când, în anumite urgențe majore, cum este insuficiența hepatică acută, dacă nu apare un organ disponibil de aceeași grupă, se poate discuta și de transplant hepatic AB0 incompatibil. Dar, în general, se ia în considerare grupa sangvină.

În România sunt mai multe transplanturi de la donator viu sau dimpotrivă?

Nu. Programul de transplant în România este clădit pe trei piloni: transplantul hepatic de la donator cadaveric care reprezintă aproximativ 80–85% din total, 10–15% reprezintă transplantul hepatic de la donator viu și un procentaj mic este reprezentat de transplantul hepatic pediatric. Procentele variază. De exemplu, cu cât sunt mai mulți cadaverici, cu atât procentajul transplanturilor hepatice de la donator viu scade. De ce? Pentru că ele merg, cumva, în paralel, iar pentru a ține un echilibru și pentru condiția sine qua non de a micșora mortalitatea pe lista de așteptare trebuie să facem cât mai multe proceduri. În acest caz, de exemplu, în 2021 au fost mai puțini donatori din cauza COVID și multe secții de terapie intensivă s-au transformat în secții COVID și numărul a scăzut. Am încercat să facem cât mai multe transplanturi de la donatori vii. Anul acesta suntem la două proceduri de transplant hepatic de la donatori vii – urmează în această perioadă la SANADOR să îl facem, dar și la Institutul Clinic Fundeni, pentru a mai da șanse unor bolnavi care nu sunt pe primele locuri pe lista de așteptare. Transplantul hepatic de la donator viu este o operație programată, pe când transplantul hepatic de la donator cadaveric este o operație de urgență care se realizează la orice oră a zilei, chiar și noaptea.

„Nu toți pacienții de pe lista de așteptare beneficiază de transplant“

Care sunt etapele pregătirii preoperatorii a pacientului?

Acești bolnavi sunt luați în evidență de echipele de gastroenterologi și hepatologi. În prezent, pe lista de așteptare în țară sunt peste 450 de bolnavi. Evident, de aici și lupta mare pentru donare de organe. În ultimul timp, ținta anuală este în jur de 50, ceea ce este foarte puțin pentru o listă de așteptare atât de mare. Fiind organe disponibile mai puține, mortalitatea pe lista de așteptare crește. Cu cât sunt mai multe organe disponibile, deci se fac mai multe proceduri de transplant hepatic de diferite tipuri, cu atât mortalitatea pe lista de așteptare scade. Întotdeauna ni se pune întrebarea: De ce vrem să facem cât mai mult? Pe de-o parte, pentru a salva vieți, căci acesta este scopul final, pe de altă parte, pentru a micșora mortalitatea pe lista de așteptare, pentru că sunt oameni dragi nouă care așteaptă un telefon să fie transplantați… Indicația principală este boala hepatică terminală și nu întotdeauna ajung toți să beneficieze de această procedură.

Ficatul necesar, 1% din masa corporală

Cum se desfășoară o astfel de intervenție? Ce complicații pot apărea?

Este o intervenție chirurgicală în proporție de 90% vasculară, dar înainte de a ajunge la ea, în acest proces sunt implicați o serie întreagă de specialiști – gastroenterologi, hepatologi, radiologi intervenționiști. Operația propriu-zisă este apanajul echipei de chirurgi, de transplantologi, și este o intervenție chirurgicală complexă. În cazul transplantului de la donatorul cadaveric, se scoate organul bolnav de la pacient și se implantează organul recoltat. Spre deosebire de transplantul hepatic de la donator viu, unde aceste două operații se realizează simultan, în același centru, de către două echipe în paralel, urmând procedura – spălarea organului cu o soluție de prezervare, cântărirea grefei… Unui adult îi este necesar 1% din masa corporală – dacă un bolnav are 70 de kilograme, pentru asigurarea unei funcții hepatice normale, el are nevoie de 700 de grame de ficat. Evident, organul întreg de la donator cadaveric – ficatul cântărește de la 1.200 de grame, în funcție de constituție. Bolnavii cu masă corporală mai mică au o șansă mai mare de transplant hepatic de la donator viu.

Este intervenția cea mai complexă a chirurgiei hepatice?

Depinde cu ce o comparăm. Este o intervenție chirurgicală complexă și, comparativ cu transplantul hepatic de la donator cadaveric, unde vasele sunt mari și practic toată intervenția se desfășoară cu lupele, la transplantul hepatic de la donator viu este necesară microscopia. Un mare ajutor îl avem din partea doctorului Dragoș Zamfirescu, care realizează cu succes această anastomoză arterială. Lumenul acelui vas arterial care vascularizează acel fragment de ficat este de 2–3 milimetri, iar pe acolo trebuie să și circule sângele. Orice complicații, inclusiv o tromboză de arteră hepatică, duc la moartea organului și la alte complicații majore care pot pune viața în pericol. De aceea, complexitatea transplantului hepatic de la donator viu este mai mare decât a transplantului hepatic de la donator cadaveric.

Experimente încurajatoare pe porci

Cum vă ajută chirurgia robotică?

Chirurgia robotică nu are recomandări în transplantul de ficat, dar există anumite indicații – cea mai bună indicație este în urologie, în cancerul de prostată, pentru că permite evidarea limfoganglionară pelvină în spații înguste cu acele brațe care se mișcă și care sunt coordonate de mâinile chirurgului. Chirurgia robotică are indicații în chirurgia generală, colorectală, ginecologică și pe anumite segmente în chirurgia de graniță toraco-abdominală – hernii transhiatale sau tumori retroperitonale, suprarenale, dar în special în chirurgia pelvină.

Care sunt provocările în chirurgia hepatică? Ce descoperiri s-au făcut recent în acest domeniu?

Se fac studii, în special pe porci, pentru că s-a demonstrat că cel mai apropiat de genomul omului este cel al porcului – diferite rezecții de ficat, chiar transplant de ficat la porci. Evident că așteptăm și poate că în următoarea perioadă, e greu de spus în cât timp, vor apărea, datorită ingineriei genetice, organe obținute prin inginerie genetică și atunci probabil că se va rezolva problema transplantului. Poate abia atunci vor fi suficiente organe care să rezolve această problemă gravă, boala hepatică terminală. Până atunci, sunt diferite studii încurajatoare.

Citește articolul integral pe adevarul.ro

LA MULȚI ANI, DOMNULE PROFESOR!

La mulți ani, domnule Profesor Irinel Popescu! Respect și recunoștință!

Ziua nationala a transplantului este in primul rind sarbatoarea pacientilor transplantati, la care participa ei si familiile lor, echipele medicale care i-au ingrijit, autoritatile sanitare din Romania, care asigura cadrul organizatoric si finantarea programului national si, nu in ultimul rind, mass-media.
Este o sarbatoare a triumfului vietii, la care ne bucuram impreuna cu totii!
In acest an aniversam 25 de ani de la primele prelevari multiorgane de la donatorul in moarte cerebrala, unul din momentele importante in evolutia transplantului romanesc modern, efectuate la Institutul Clinic Fundeni, Spitalul de Urgenta Floreasca si Spitalul Judetean Targu-Mures,
In aprilie-mai 2000 au fost efectuate primele transplanturi hepatice reusite la Institutul Clinic Fundeni de catre echipa pe care am coordonat-o impreuna cu regreatul profesor Dan Tulbure.
Cei doi Gheorghe (Gheorghe Penea si Gheorghe Badea) transplantati la foarte scurt timp unul de altul au astazi 22 de ani de la operatia care le-a salvat viata.
Iar daca Pastele care se apropie este sarbatoarea Invierii, gindurile noastre de recunostinta se indreapta, in acelasi timp, catre aceia care astazi nu mai sint printre noi dar datorita carora pacientii transplantati traiesc: donatorii de organe. Si nu putem sa nu remarcam semnificatia profund crestina a donarii, gestul de suprema generozitate prin care unii oameni, plecind din aceasta lume, inteleg, ei si familiile lor, sa-si ajute semenii aflati in suferinta
Tot in anul 2000 au mai fost efectuate alte 6 transplanturi hepatice . Unul dintre pacienti, dl Gavril Paraschiv s-a intors de la moarte la viata, si-a dat ulterior doctoratul in drept si a construit o fintina pe care a denumit-o „Fantina sanatatii”.
Iar Timeea Balogh care atunci cind a fost transplantata abia implinise un an de viata are astazi 21 de ani, este studenta si partenera tatalui ei intr-o firma care construieste case modulare.
De atunci si pina astazi peste 1000 de pacienti au fost transplantati la Institutul Clinic Fundeni,
Pionieratul a fost o perioada dificila, pe alocuri dramatica si pe care am reusit sa o depasim prin munca de echipa desfasurata zi si noapte, cu sprijinul conducerii Institutului si autoritatilor sanitare din Romania. O mentiune speciala pentru presa, care nu s-a lasat indusa in eroare de neadevarurile colportate de inamicii transplantului si, investigind cu profesionalism, a aflat adevarul si l-a transmis in mod corect populatiei.
Ca si atunci, la inceput, si astazi simtim aceeasi nevoie de informare corecta si de promovare a donarii de organe si a transplantului ca procedeu medical care salveaza vieti.
In prezent, in Romania functioneaza trei programe de transplant hepatic (Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Sfanta Maria din Bucuresti, Spitalul Sfantul Spiridon din Iasi).
Mai mult decit atit, s-a format o scoala de transplant hepatic, cu elevi straluciti (Prof. Vlad Brasoveanu, prof. Cristian Lupascu, dr. Doina Hrehoret) care astazi preiau stafeta de la cei care i-au format si care au fost deschizatorii de drumuri.
Pacientii transplantati au format asociatii puternice care sa le apere drepturile si care sa promoveze ideea de transplant; dintre acestea as cita, fara indoiala, in primul asociatia LiverTrans, condusa de dna dr. Crina Stefanescu.
Se poate spune ca programul national de transplant a ajuns intr-o faza de maturitate. Pe linga cele trei programe principale de transplant de organe (rinichi, ficat si cord) a aparut si transplantul pulmonar la Spitalul Sf Maria din Bucuresti. S-a dezvoltat transplantul medular la Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Judetean Targu-Mures si Spitalul de Pediatrie „Louis Turcanu” din Timisoara precum si transplantul de testuturi (cornee, piele, os si tendon).
Romania are astazi o buna insertie internationala, tradusa prin parteneriatele pe care Agentia Nationala de Transplant le are cu organizatia „Eurotransplant” sau cu agentiile de transplant din Italia, Bulgaria si Republica Moldova.
Asociatia profesionala „Romtransplant” a jucat, de asemenea, un rol important in dezvoltarea transplantului romanesc. Infiintata in anul 1998, organizeaza in acest an cel de-al 12-lea Congres (Iasi, 15-16 septembrie, Rresedinte Congres; Prof.dr. Adrian Covic), cu participare nationala si internationala, la care vor fi prezentate rezultatele obtinute si ultimele noutati in transplantul de organe si tesuturi.
Am reusit sa traversam cu bine perioada foarte dificila a pandemiei; numarul de transplanturi a scazut mai ales datorita reducerii activitatii unor spitale de la care proveneau donatorii. De remarcat ca nici un organ nu a fost pierdut in aceasta perioada si ca echipele de transplant au fost prezente la datorie ori de cite ori a fost nevoie.
In cursul acestei saptamini au fost finalizate ghidurile Ministerului Sanatatii ceea ce reprezinta un important progres in actvitatea de transplant pe care o reglementeaza mai riguros si mai precis.
Sa ne bucuram inca o data ca sintem impreuna si aniversam, la fel ca fiecare an, trimuful vietii cu ajutorul transplantului! Si pentru ca sintem inainte de Sarbatorile de Pasti dati-mi voie sa va spun de pe acum „Hristoa a Inviat”!

“Transplantul – unica şansă la viaţă pentru unii dintre noi. Ajută-i s-o primească!”

Evenimentul “Ziua Națională a Transplantului”, ce se va desfăşura vineri, 15 aprilie 2022, la Bucureşti, reprezintă o conştientizare a faptului că transplantul salvează vieţile unor oameni care altfel nu ar avea altă şansă și este organizat în conformitate cu atribuțiile Agenției Naționale de Transplant privind promovarea activităților de donare și transplant organe, țesuturi și celule umane, precum și cu directivele și recomandările Uniunii Europene. Din anul 2003, la propunerea Consiliului Europei, în statele membre se sărbătoreşte anual “Ziua Naţională a Transplantului”, iar în România începând cu anul 2005, la iniţiativa Profesorului Dr. Irinel Popescu, care la acea dată era reprezentantul României la Consiliul Europei. De atunci, cu o singură excepție în anul 2020 din cauza pandemiei COVID19, în fiecare an, persoanele care au beneficiat de un transplant sărbătoresc împreună cu familiile lor, cu specialiştii din domeniul transplantului, alături de reprezentanţii mass-media și de personalități ale societății civile, noua viaţă dobândită odată cu transplantul.

Programul evenimentului „Ziua Naţională a Transplantului”
Festivităţile se vor desfăşura în data de 15 aprilie 2022, Hotel Crowne Plaza Bucureşti, Bdul Poligrafiei nr. 1, începând cu ora 10.00.
Programul manifestării este următorul:

• Ora 10.00 – 10.30 Primire invitaţi
• Ora 10.30 – 11.30 Conferința de presă
• Ora 11.30 – 12.00 Deschiderea lucrărilor – Mesaj transmis de către Ministrul Sănătății
• Ora 12.00 – 14.30 Lucrări în plen (discursuri ale invitaţilor)
  Moderator: Dr. Crina Ştefănescu – Asociaţia LIVERTRANS
  Speakeri: Prof. Dr. Irinel Popescu – Director Program Transplant Hepatic Institutul Clinic Fundeni, Membru Consiliu Ştiinţific al ANT; Prof. Dr. Viorel Jinga – Rector UMF „Carol Davila” Bucureşti; Prof. Dr. Cătălin Bălescu – Rector Universitatea de Arte Bucureşti; Prof. Dr. Daniel Coriu – Preşedinte Colegiul Medicilor România; Conf. Dr. Marian Burcea – Şef Program Transplant Cornee Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti; Prof. Dr. Ioana Grinţescu – Membru Consiliu Ştiinţific al ANT, KDP naţional; Prof. Dr. Horaţiu Suciu – Şef Program Transplant Cord IUBCvT Tg Mureş, Preşedinte Consiliu Ştiinţific al ANT; Prof. Dr. Horaţiu Moldovan – Şef Program Transplant Cord Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti; Prof. Dr. Vladislav Braşoveanu – Membru Consiliu Ştiinţific al ANT, Centrul Transplant Hepatic I.C. Fundeni, Prof. Dr. Cristian Lupaşcu – Şef Program Transplant Hepatic SCJU “Sf. Spiridon” Iaşi, Membru Consiliu Ştiinţific al ANT; Dr. Dragoş Zamfirescu – Clinica de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti; Dr. Radu Zamfir – Director Executiv ANT
• Ora 14.30 Marș pentru sănătate
• Ora 14.30 – 15.30 Cocktail

Bazele unui program modern de transplant în România au fost puse începând cu anul 1992, cu mari eforturi din partea unui grup restrâns de specialişti, astfel încât în anul 1997 vorbim de prima prelevare de multiorgan de la un donator decedat, iar în anul 2004 se înfiinţează Agenţia Naţională de Transplant. De atunci şi până acum, transplantul a devenit o metodă terapeutică consolidată în România și au fost salvați mii de pacienţi prin transplant de organe (mai mult de 1.000 de români au fost salvaţi doar prin transplant de ficat), iar şi mai mulţi s-au putut bucura de o viaţă normală în urma intervenţiilor de transplant de ţesuturi.

Fiecare etapă a sistemului de transplant, de la donare la transplant, este una deosebit de complexă şi sensibilă, desfăşurată permanent contracronometru şi cu o precizie aproape matematică. Activitatea de transplant depinde de numărul de donatori, un număr crescut de donatori atragând după sine salvarea a cât mai multor pacienţi prin transplant de organe. Este punctul nevralgic al oricărui program de transplant oriunde în lume. Din această cauză este o luptă constantă pentru creșterea numărului de donatori, una continuă, pe care o duc toți cei implicați în transplant. La sfârșitul anilor ’90, România era o pată albă pe harta transplantului european, dar, de atunci, lucrurile s-au schimbat. Începând cu anul 2005, numărul de donatori a continuat să crească în fiecare an, pornind de la un număr de 11 donatori în 2005 şi atingând un nivel considerat normal pentru o ţară ca România în anii 2013 şi 2014 (când au fost înregistraţi 132, respectiv 138 de donatori/an), fapt care a dus şi la necesitatea deschiderii de noi centre de transplant. La această reușită este indiscutabilă contribuţia mass-mediei, prin popularizarea şi conştientizarea gestului altruist de donare.

După anul 2016 a urmat o perioadă mai dificilă, care a dus la scăderea numărului de donatori şi, implicit, a intervenţiilor de transplant. De menţionat faptul că, în anii 2017 şi 2018, au fost doar 65 de donatori reali. Începând cu martie 2019, activitatea ANT s-a dezvoltat într-un ritm constant şi permanent, atingând la sfârşitul anului un număr de 85 donatori reali.
Din păcate, totalitatea dificultăților și restricţiilor determinate de pandemie şi-a pus amprenta şi asupra activităţii de transplant începând cu aprilie 2020. Ca o comparaţie, dacă în primele 3 luni ale anului 2020 au fost înregistraţi 29 de donatori reali, în aceeaşi perioadă a anului 2021 au fost doar 13. Astfel, la sfârșitul anului 2020 se înregistrau 66 de donatori reali, iar la sfârșitul anului 2021 vorbim doar de 47 de donatori reali.

Este de remarcat efortul deosebit al spitalelor şi personalului medical implicat în activitatea de donare şi transplant, care au contribuit la limitarea scăderii dramatice a activităţii de transplant, aşa cum s-a întâmplat în ţări cu mai multă experienţă în acest domeniu din Europa. O activitate semnificativă în toată perioada pandemiei pentru continuarea activității de donare fiind în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, SCJU Oradea, Spitalul Clinic de Urgenţă “N.Oblu” Iaşi, SJU Baia Mare, SCJU Cluj Napoca, SCJU Tg. Mureş, SJU Arad.
Complexitatea situaţiilor create de criza COVID19 şi particularizarea lor în fiecare centru au dus la suspendarea temporară a activităţii în domeniul transplantului în anumite centre şi la continuarea activităţii în altele. De menţionat faptul că, la nivel naţional, au putut fi realizate toate procedurile de transplant specifice pe fiecare organ/ţesut în toată această perioadă.

Chiar dacă atât anul 2020, cât și anul 2021 au fost extrem de dificili pentru sistemul sanitar din întreaga lume, activitatea de transplant în România s-a desfăşurat fără întrerupere. A fost o perioadă plină de provocări care ne-a determinat să ne adaptăm și readaptăm permanent, să ne depășim limitele și să găsim resurse nebănuite, astfel încât salvarea celor pentru care transplantul reprezintă unica șansă la viață să nu se oprească. Începând cu acest an, în condițiile sfârșitului de pandemie, asistăm la o relansare a activității de donare și implicit o creștere a numărului de transplanturi realizate în România.

Astfel, de la începutul anului până la data de 12 aprilie s-au înregistrat 28 donatori reali (mai mult de jumătate din numărul total înregistrat anul trecut), iar activitatea de donare a fost reluată de spitale în care programul de transplant fusese aproape închis: SCJU Brașov – unde s-au realizat 4 prelevări de organe și țesuturi, SCJU Constanţa – cu 2 acţiuni de prelevare organe şi ţesuturi anul acesta, SJU Bacău, SJU Suceava, Sp. Mun. Moinești sau SJU Buzău.
De asemenea, este de apreciat efortul depus de centrele constante în activitatea de donare: Spitalul Clinic de Urgență București, SCJU Tg. Mureș, Spitalul Clinic de Urgență “Prof.Dr. N. Oblu” Iași, Spitalul Clinic Judeţean pentru Copii Cluj Napoca, SCJU Oradea sau SCJU Deva.

Strategia de dezvoltare a activităţii de transplant în România are ca primă direcţie creşterea numărului de donatori prin implicarea unui număr cât mai mare de unităţi sanitare în activitatea de identificare şi declarare a donatorilor aflaţi în moarte cerebrală, implementarea “culturii donatorului” şi funcţionarea optimă a Programului Naţional de Transplant în toate spitalele judeţene de urgenţă din ţară, precum şi încheierea de acorduri de coolaborare în domeniul schimbului de organe cu țările vecine și organizațiile europene de schimb de organe. În acest sens, în anul 2021 au fost semnate acordurile de colaborare în domeniul transplantului pulmonar cu Centrul Naţional de Transplant Italia și în domeniul schimbului de organe cu Agenția de Supervizare Medicală a Republicii Bulgaria. De asemenea, a fost parafată includerea ANT în platforma europeană de schimb de organe, FOEDUS. De la încheierea acordului de schimb de organe cu Rep. Bulgaria, în iunie 2021, au fost realizate un număr de 6 acţiuni de coordonare în urma cărora au fost importate 10 grefe renale (2 grefe renale nu s-au transplantat), 3 grefe hepatice şi o grefă cardiacă.

Toate aceste demersuri au contribuit ca anul acesta, în România să se realizeze:

• 23 transplanturi hepatice, din care 1 cu donator în viață. 2 români au fost salvați la Centrul de Transplant IC Fundeni cu organe provenite de la donatori bulgari
• 71 transplanturi renale, din care 16 cu donator în viață . 4 transplanturi au fost realizate cu grefe renale provenite de la donatori bulgari.
• 2 transplanturi de cord, din care unul realizat în urma prelevării grefei de la un donator bulgar, la Spitalul “Dr Stefan Chekezov” Veliko Tarnovo, Bulgaria
• 2 transplanturi de plămân
• 32 transplanturi cornee
• de la 5 donatori decedaţi au fost prelevate ţesuturi ostetendinoase.

Comparativ, anul trecut s-au realizat:

• 42 transplanturi hepatice cu donator decedat şi 11 de la donator în viaţă
• 88 transplanturi renale cu donator decedat şi 65 de la donator în viaţă
• 3 transplanturi cardiace
• 1 transplant pulmonar
• 44 de transplanturi de cornee
• de la 8 donatori decedaţi au fost prelevate ţesuturi osteotendinoase şi s-au realizat 85 proceduri transplant ţesuturi osoase.

Este de remarcat reluarea programului de transplant cord la Spitalul Clinic de Urgență București, condus de Prof.Dr. Horațiu Moldovan, unde, cu sprijinul Prof.Dr. Horațiu Suciu – șeful centrului de transplant cord al IUBCvT Tg Mureș, s-au realizat cu succes anul acesta 2 transplanturi de cord.

Cifrele din ultima perioadă ne dau speranță pentru viitor, dar încă sunt mult inferioare cifrelor din alte țări europene și nu acoperă necesarul de transplant din România. De aceea, folosim orice prilej de a promova această metodă terapeutică de înaltă performanță care este transplantul, dintr-un motiv foarte important: donarea de organe în România depinde foate mult de felul în care sunt percepute transplantul și rezultatele lui de către populație. Având în vedere specificul activităţii de transplant şi rolul important pe care îl are înţelegerea gestului altruist de donare, precum şi necesitatea informării corecte şi reale asupra activităţii de transplant în rândul populaţiei, au fost începute mai multe campanii de promovare pentru care spijinul mass media este indispensabil. Una dintre ele se desfășoară în parteneriat cu UMF “Carol Davila” și Universitatea de Arte București, prin realizarea unor expoziții ce cuprind lucrări (spoturi, afișe, panouri, prezentări) ale studenților Facultății de Arte Plastice pentru promovarea donării și transplantului de organe și țesuturi. O primă expoziție s-a realizat cu ocazia deschiderii anului universitar la UMF “Carol Davila” Bucureşti. În cadrul evenimentului “Ziua Națională a Transplantului” vor fi expuse o parte din lucrările realizate de studenții UnArte București.

Împreună cu Ministerul Sănătății căutăm permanent soluții pentru îmbunătățirea activității de transplant în România și atingerea obiectivelor din strategia națională de sănătate: dezvoltarea programului de transplant pediatric și a transplantului pulmonar, precum și demararea unor altor programe de donare (donator fără activitate cardiacă) și transplant (transplant încrucișat, transplant intenstin subțire, uter sau mână), precum și pregătirea și formarea generațiilor viitoare de specialiști în transplant. De asemenea, avem ca obiectiv extinderea acordurilor încheiate în domeniul transplantului (o colaborare între IUBCvT Tg Mureș și Ag. de Supervizare a Rep. Bulgaria în domeniul transplantului de cord), precum și în realizarea unor schimburi de experiență și stagii de pregătire profesională. Înfiinţarea unor bănci de multiţesut, cât şi unele modificări legislative care să permită extinderea activităţii de transplant tisular (cornee, membrană amniotică), reprezintă una din prioritățile noastre. Având în vedere caracterul de urgenţă şi timpul limitat avut la dispoziţie de către echipele medicale (din punct de vedere al menţinerii donatorului aflat în moarte cerebrală până la momentul prelevării organelor şi/sau ţesuturilor, precum şi din punct de vedere al timpului de ischemie rece maxim specific fiecărui organ în parte), precum și ținând cont de includerea noastră în platforma europeană de schimb de organe FOEDUS, pentru ca activitatea de transplant să fie realizată cu succes, în condiţii de siguranţă şi în cel mai scurt timp posibil, sunt căutate soluţii pentru ca activitatea de transplant să beneficieze de servicii de transport aerian dedicate.
Prin proiectele actuale derulate de Ministerul Sănătății (proiect SIPOCA 696 ”Îmbunătățirea procesului de reglementare în domeniul transplantului”), precum și ținând cont de faptul că activitatea de transplant reprezintă una din prioritățile în sănătate stabilite în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă și având sprijinul Ministerului Sănătății, suntem optimiști că ne vom putea îndeplini misiunea noastră principală: salvarea celor pentru care transplantul reprezintă singura șansă la o viață normală.

Mulţumim tuturor celor care au înţeles că transplantul este o chirurgie de înaltă performanţă, care salveză vieţi.

Ca întotdeauna, gândurile noastre de mulţumire şi recunoştinţă se îndreaptă către familiile donatorilor care au găsit puterea de a dărui viaţă, dincolo de durerea lor.

Bucureşti, 13 aprilie 2022

Acad. Prof. Dr. Irinel Popescu, Omul care redă vieți | Oameni și păreri
Într-o ediție de colecție îl avem invitat pe medicul supranumit “părintele transplantului hepatic”, acad. prof. dr. Irinel Popescu, cu care vom dialoga despre idealurile și problemele medicinei moderne, vom radiografia relația medic – pacient – boală. Vom vorbi despre repere medicale și ne va dezvălui care sunt ultimele descoperiri în materie hepatică.
Prezintă Laura Manciu.
Întreaga emisiune o puteți viziona și pe YouTube https://bit.ly/3ickqFQ