FOTO: Evenimentul de la Muzeul Pietrei

TRIPLU EVENIMENT LA MUZEUL PIETREI

Ziua Națională a Transplantului 2021

Ziua Națională a Transplantului a ajuns la a 16-a ediție

Recunoștință și apreciere pentru EROII Institutului Clinic Fundeni

Anulare Ziua Transplantului din 03 aprilie 2020 | 18 martie 2020

Către, 

Asociaţia LIVERTRANS

Doamnei Crina Ştefănescu – preşedinte

 

Stimată doamnă Ştefănescu,

Situaţia deosebită în care ne aflăm, în contextul evoluţiei pandemiei cu COVID19, precum şi prevederile Decretului Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, ne obligă să amânăm organizarea celei de-a 16-a ediţii a Zilei Naţionale a Transplantului , eveniment ce urma să se desfăşoare în data 03.04.2020.

Evenimentul va fi reprogramat la o dată ulterioară, ce va fi stabilită funcţie de dispoziţiile şi măsurile impuse de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă la nivel naţional.

 

Cu deosebit respect,

Dr. Radu Zamfir

Director Execuitv ANT

Invitație: Ziua Naţională a Transplantului în România din 03 Aprilie 2020

Da pentru VIATA!! Susținem donarea de organe! – Conferință ANT | 12 noiembrie 2019

Da pentru VIATA!! Susținem donarea de organe!! ❤Conferință ANT cu participarea Prof.dr Delmonico, considerat părintele transplantologiei mondiale, Prof.dr .Irinel Popescu, Prof.dr.Monica Pop, președinta Consiliului științific al ANT, Prof.dr. Ioana Grintescu , drZamfir, director ANT, medici coordonatori din tara.

Anunț: Adunarea Generală a Asociatiei “LIVERTRANS” va avea loc pe data de 07 nov 2019

ANUNT: Adunarea Generala a membrilor Asociatiei “LIVERTRANS” va avea loc pe data de 07 nov 2019, ora 9, in Amfiteatru “DAN SETLACEC” de la Clinica de Chirurgie si Transplant Hepatic, cladirea A et.8, Institutul Clinic Fundeni. 

Si-a anuntat participarea d-nul PROF.DR.IRINEL POPESCU, presedinte de onoare al asociatiei.

Sunt convocati toti membrii asociatiei.

Ordinea de zi cuprinde:

  • plan de activitate 2020  
  • probleme organizatorice 

ZIUA NAȚIONALĂ A TRANSPLANTULUI, BUCUREȘTI | 31 mai 2019

ZIUA NATIONALA A TRANSPLANTULUI este un eveniment deosebit care reuneste mari personalitati medicale a caror nume e sinonim cu transplantul in Romania,medici si cadre medicale parte a PROGRAMULUI NATIONAL DE TRANSPLANT,pacienti transplantati cu  familiile si sustinatorii lor si deasupra tuturor, donatorii care prin gratie divina au devenit ingerii nostrii salvatori!

Astazi,mai mult ca oricand, vrem sa atragem atentia opiniei publice,prin puterea exemplului  ,ca donarea de organe salveaza vieti.

Astazi mai mult ca oricand avem nevoie de sustinerea oamenilor cu suflet.Persoane rau voitoare au incercat sa descrediteze ideea de transplant.Zvonurile si informatiile neverificate aparute anul trecut pericliteaza viata bolnavilor de pe lista de asteptare.

Programul National de Transplant are nevoie de incredere,transparenta si responsabilitate!Exista responsabilitate institutionala ,exista criterii obiective de intocmire a listelor de asteptare si alocare a grefelor.

Solicitam  responsabilitate in randul lumii medicale si responsabilitate in comunicare,rolul mediei fiind determinant.Toate abuzurile reale trebuie sanctionate dar nu trebuie sa ne lasam manipulati ,sa nu descurajam donatorii.

De mai bine de 20 de la primul transplant hepatic,noi pacientii transplantati hepatic,fericitii beneficiari ai acestui act terapeutic,suntem dovada vie a excelentei in medicina a  echipelor  medicale conduse de dnul Prof.dr.Irinel Popescu si a generozitatii familiilor donatoare care cu toata suferinta pierderii au ales sa  dea speranta celor cu putina speranta.  

Astazi si in fiecare zi, alaturati-va noua, pentru o clipa de reculegere in memoria tuturor celor care au transformat infrangerea si moartea in biruinta si viata!

 

Recunostinta  noastra fara de sfarsit!!!

Dr. Stefanescu Crina presedinte LIVERTRANS

 

Poem pentru îngerii care, murind, au salvat alte vieți ( de Maria Timuc)

“Ne vom strânge aripile, ni le vom așeza pe umerii unor oameni și le vom pune nume, le vom face urme pe nisip când vor fi singuri și foarte ușor ne vom atinge de visele lor… 

și vom dormi până ce ne vom transforma în aripi din nou și de sus, din tăcerea luminii vom ninge ca și cum s-ar rătăci puțin plânsul nostru printre niște vise 

vom face din viață o pasăre și-i vom da un nume altui om, altui copil, altor pași care vor merge prin lume, ne vom așeza în trupurile lor și îi vom învăța să cânte, să vadă lumina pe străzi ca pe-o femeie frumoasă-ntr-o zi, când vor crede că s-a sfârșit jocul, ne vom strânge aripile și ascunși în ele vom merge prin lume și-n ei ascunși vom trăi… ”  

Invitație: Ziua Naţională a Transplantului în România | 31 Mai 2019

Programul evenimentului:

Festivităţile se vor desfăşura în data de 31 Mai 2019, în cadrul Bibliotecii Academiei Române – Amfiteatrul I.H. Rădulescu, Str. Calea Victoriei nr. 125, sector 1, Bucureşti, începând cu ora 10.00.

Programul manifestării este următorul:
• Ora 10.00 – 11.00 Primire invitaţi
• Ora 11.00 – 11.15 Deschiderea lucrărilor – Mesaj transmis de către Ministrul Sănătății
• Ora 11.15 – 12.00 Conferinţă de presă
• Ora 12.00 – 14.30 Lucrări în plen (discursuri ale invitaţilor)

Speakeri: Prof. Dr. Irinel Popescu, Prof. Dr. Şerban Brădişteanu, Dr. Radu Zamfir, Dr. Narcis Copcă, Prof. Dr. Ioana Grinţescu, Prof. Dr. Cristian Lupaşcu, Prof. Dr. Horaţiu Suciu, Prof.Dr. Ileana Constantinescu, Prof.Dr. Adrian Covic, Prof. Dr. Dan Mircea Enescu, Dr. Carmen Pantiş
• Ora 14.30 – 15.00 Marș pentru sănătate
• Ora 15.00 – 15.30 Cocktail

DA pentru VIAȚĂ!!

Domnilor Presedinti, Domnilor si Doamnelor,

Vreau sa va multumesc in primul rand pentru onoarea de a ma fi invitat la aceasta conferinta despre importanta acceptarii consimtamantului in vederea prelevarii de organe.

Numele meu este George Penea si reprezint in calitate de vice-presedinte Asociatia transplantatilor de ficat din Romania, Livertrans, care cuprinde aproape 900 de pacienti.

Acum 20 de ani, eu insumi ma zbateam intre viata si moarte, aveam nevoie urgenta de un transplant hepatic. Bunavointa unei familii care a acceptat prelevarea organului rudei lor apropiate mi-a salvat viata.

Intamplator sau nu, ca prim pacient supravietuitor al transplantului de ficat in tara mea, din echipa operatorie a facut parte si un medic italian, Dl Slim de la clinica din Milano, caruia ii multumesc si pe aceasta cale.

Parintele transplantului hepatic din Romania, Dl Prof. Dr. Irinel Popescu, a initiat acest program la sfarsitul anilor 90, iar primele rezultate au aparut incepand cu anul 2000. De atunci programul a continuat in pofida numeroaselor dificultati de tot felul, financiare sau politice, realizandu-se peste 600 de transplanturi. Mult? Putin?

Pentru a face o comparatie cu tara dumneavostra, daca in Romania in 18 ani au fost realizate 600 de transplanturi hepatice, in Italia, numai anul trecut au fost facute 1245. Dublul celor realizate in Romania in decursul celor 18 ani.

In Romania, in timp ce lista de asteptare creste, oricum dubla fata de media europeana, iar numarul donatorilor scade, in intregul an 2018 au fost realizate doar 69 de operatii, adica un pacient la 5-6 zile. Comparativ, in Italia, in aceeasi perioada se realizau 3 transplanturi pe zi.

Numai aceste date sunt indeajuns, cred, sa ne faca sa intelegem importanta unor campanii repetate si sustinute de informare si sensibilizare a publicului privind extraordinarul act umanitar al donarii de organe cat si necesitatea educarii populatiei prin toate mijloacele de comunicare in urmarirea acestui deziderat.

Ca un exemplu al eficientei, in 2013, in Romania a avut loc o larga campanie privind donarea de organe, campanie realizata prin intermediul unei televiziuni cu audienta si avand sprijinul BOR, iar rezultatele au fost foarte bune, ridicand numarul donatorilor la 120 in acel an si chiar mai multi in anul urmator, adica dublu fata de media anilor precedenti.

In incheiere as vrea sa multumesc Dlui Enzo Manicone, presedinte al Ritorno Alla Vita, Dlui Gaetano Vernarelli, presedinte al Asociatia Circolo Imprenditori Italiani in Romania si Dlui Giovanni Baldantoni, presedinte al Palazzo Italia din Bucuresti pentru initiativa dumnealor de a ne contacta si de a ne oferi ajutorul, experienta si sprijinul dumnealor in organizarea unor proiecte viitoare ce se vor derula in Romania privind educarea opiniei publice din Romania in sprijinul acceptarii consimtamantului pentru prelevarea de organe de la donator in moarte cerebrala.

Va multumesc tuturor!

George Penea, Vice-presedinte Asociatia transplantatilor de ficat din Romania, Livertrans

Adunarea Generală a membrilor Asociației “LIVERTRANS” | 23 octombrie 2018

Adunarea Generala a membrilor Asociatiei “LIVERTRANS” va avea loc pe data de 23 oct.2018, ora 10, in Amfiteatru “DAN SETLACEC” de la Clinica de Chirurgie si Transplant Hepatic, cladirea A et.8, Institutul Clinic Fundeni. Si-a anuntat participarea d-nul PROF.DR.IRINEL POPESCU, presedinte de onoare al asociatiei.


Sunt convocati toti membrii asociatiei.


Ordinea de zi cuprinde:

  • raport de activitate 2015-2018
  • discutarea  actiunilor pe care trebuie  sa le desfasuram pentru a creste increderea in Programul National de Transplant si numarul de donatori
  • alegerea Comitetului Director 
  • probleme organizatorice 

Ziua transplantului în România | 8 iunie 2018

Noi, pacientii transplantati sarbatorim doua zile de nastere,traim fiecare zi ca un triumf al vietii  si in fiecare an ne intalnim medici-pacienti-prieteni sustinatori  pentru a ne exprima public recunostinta fata de generozitatea familiilor donatoare, fata de cadrele medicale implicate in Programul National de Transplant.Ca in fiecare an festivitatile legate de aceasta zi s-au desfasurat in cadrul Bibliotecii Academiei Romane.    

Noi nu am fi existat daca nu era d-nul Prof.Dr.IRINEL POPESCU  care cu determinare, sacrificiu si munca asidua a facut transplant hepatic in Romania!

D-nul PROFESOR este temelia transplantului in ROMANIA si ce poate fi mai frumos decat sa vezi un MAGISTRU inconjurat de pacientii salvati si de discipolii (d-na dr.Doina Hrehoret si d-nul dr.Vlad Brasoveanu) carora le transmite nu numai o profesie dar si un mod de viata dedicat noua,pacientilor.

An de an numarul de pacienti transplantati hepatic a crescut pana cand in 2013 dupa o campanie pro-donare  minunat realizata numarul de vieti salvate a crescut la 122.

Experienta anilor care au trecut ne arata ca increderea se castiga greu si se pierde repede. Efectul pozitiv generat de o suta de stiri reale despre transplanturi reusite poate fi anulat de o stire falsa despre “vanzare de organe” sau “transplant pentru vip-uri”.

Programul National de Transplant respecta standardele internationale si a primit aprecierile unor experti  de talie  mondiala. Daca exista nereguli reale nu trebuie trecute cu vederea,nici un abuz nu trebuie lasat nepedepsit dar el trebuie dovedit cu probe concrete.

Stirile negative sustinute de anumite medii descurajeaza donatorii, cadrele medicale implicate in transplant si inseamna MOARTE pentru pacientii aflati pe lista de asteptare.Este trist si dureros de adevarat.

Opinia publica nu trebuie sa se lase manipulata de informatii fabricate din interese particulare.  

Noi, pacientii transplantati suntem in colectivitatile in care traim cei mai buni promotori ai donarii de organe, cei mai credibili sustinatori ai Programului de Transplant.

Multumim organizatorilor pentru acest eveniment care ne celebreaza VIATA si da speranta pacientilor aflati in dificultate! 

Dr. Ștefănescu Crina

Invitație: Ziua Transplantului | 8 iunie 2018

Adunare generală a membrilor Asociației LIVERTRANS | 26 octombrie 2017

În ziua de 26 octombrie 2017, la ora 10, la Centrul de Excelență în Medicină Translațională Fundeni, va avea loc Adunarea Generală pe acest an a membrilor Asociației Transplantaților de Ficat din România LIVERTRANS. Și-a anunțat participarea dl.Prof.Dr.IRINEL POPESCU, președinte de onoare al asociației. Toți membrii asociației sunt invitați!

MARIA TIMUC: Donator, medic, pacient – Călători prin rânduiala divină

Titlu: Donator, medic, pacient – Călători prin rânduiala divină

Autor: Maria Timuc

Anul publicării: 2017.

Editura: Dharana.

Subiect: O carte-document despre istoria medicinei transplantului în România, bazată pe mărturii ale pacienților salvați prin transplant, despre munca medicilor implicați și recunoștința pacienților pentru medici și donatori.

Recenzie (de Roxana Mihaela Constantinescu, avocat în Baroul Buzău):
“Cine mai are nevoie de un prieten tăcut cum este cartea, într-o lume plină de zgomot cum este cea în care trăim?
Acum, prietenii noştri fideli sunt alţii. Vorbesc despre prietenii noştri fără viaţă. Da, acum avem televizorul, internetul, telefonul care înlocuiesc cu uşurinţă cartea. Dar oare aşa este? Este adevărat că Internetul, televizorul ne scapă deseori de singurătate şi ne trimit spre un alt univers, nu foarte diferit de al nostru. De aceea, câteodata ne plictisim de acești înlocuitori surogat de viață.
Vi s-a întâmplat să daţi peste o carte care, timp de câteva zile, să fie acel ceva pentru care renunţaţi la rutina zilnică? Da, nu… Dacă nu, căutaţi-o. După ce o găsiţi pe aceasta, întrebaţi-vă: cartea din mainile mele poate fi un prieten?
Să ne închipuim un scenariu… Ce am trăi când viața se scurge ca nisipul într-o clepsidra și tu, om puternic, rational, nu mai ai ce face în fața bolii? Cauți salvare…
Cartea de față este o succesiune de povestiri ale oamenilor ce au atins cu vârful degetelor hotarul dintre viață și moarte. Cuprinde, într-o împletire armonioasă, relația profundă dintre donator, pacient și medic, însumând în paginile ei o istorie recentă, modernă, a medicinei românești.
Concepută ca un mesaj de recunoștință față de Prof.Dr.Irinel Popescu, realizatorul primului transplant hepatic din România și creatorul școlii de hepatologie modernă în România, ea se constituie într-un veritabil omagiu adus și celor ce au pus bazele transplantului din țara noastră.
Asistăm la miracole în fiecare zi! Experiențele teribile trăite de medici, donatori și pacienți, s-au strâns mănunchi într-o culegere de impresii tulburătoare.
Ea trebuie parcursă de fiecare dintre noi ca o lecție de viață pe care trebuie să o cunoaștem obligatoriu. De tineri, pentru a înțelege cât de sinuoasă e viața și cât de mult putem face prin gesturi simple, de empatie, cu cei aflați în suferință. De persoane mature, care trebuie să conștientizeze cât de mult se poate adăuga în creuzetul vieții atunci când strângi credință, convingere și muncă la un loc.
O lectură pasionantă, ușor de parcurs, plină de trăiri adevărate, în care veți găsi suferință, iubire, îngeri păzitori, optimism, iubire, lacrimi, speranțe și multă realitate. Povești de viață cumplite, dar toate cu sfârșit fericit.
Cartea nu este un roman, ci mai degrabă o culegere de proză scurtă scrisă direct de cei care datorează viața lui Dumnezeu și corpului minunat de profesori doctori ce veghează la capul lor.
Epilogul cărții dă speranțe tuturor bolnavilor, lumii întregi. Școala medicală românească se află pe o culme recunoscută de competență, medicii din echipă formează un colectiv puternic sudat, iar relația cu Dumnezeu e o punte sigură prin care minunile sunt coborâte pe pământ, printre noi.
Cartea de față este o poveste de iubire, al cărei epilog optimist încurajează… E un prieten sincer și cald pe care orice om în nevoie trebuie să-l aibă lângă el.”

 

Pentru a comanda această carte sau pentru detalii ne puteți contacta la nr. de telefon 0726-185146.

Prețul cărții: 30 lei. La acesta se adaugă și costul transportului.

În mesajul dvs. din formularul de contact, sau în comanda telefonică, precizați:

  • numele dvs.
  • firma (dacă plătiți printr-o firmă)
  • modalitatea de plată aleasă (plată ramburs sau prin transfer bancar)
  • nr. de exemplare comandate
  • adresa dvs. pentru livrare
  • telefonul pe care puteți fi contactat.

După ce primim comanda, veți fi contactat pentru confirmare și detalii de plată/livrare.

Livrarea se face prin Poșta Română.

Puteți plăti:

  • la primirea coletului poștal  (plată ramburs)
  • prin transfer bancar – plătiți în avans în contul nostru bancar, și apoi ne trimiteți fotografia chitanței de plată prin email la transplantdeficat@yahoo.com

Lansare de carte: “Donator, medic, pacient – Călători prin rânduiala divină” | 29 mai 2017

Astăzi, la lansarea cărții “Donator, medic, pacient – Călători prin rânduiala divină” (Editura Dharana), la Biblioteca Academiei Române, cu ocazia Zilei Naționale a Transplantului, organizată de Agenția pentru Transplant. Aveți aici fotografii cu personajul principal al cărții, Prof.Irinel Popescu, precum și cu Prof.Mihai Lucan, Dr.Victor Zota, Dr.Radu Deac, dar și cu alți subiecți speciali ai cărții, transplantații! Între fotografii mă veți vedea împreuna cu primul băiețel născut de o mamă care a făcut transplant de ficat! Băiețelul are 6 ani.

Mulțumesc tututor celor prezenți astăzi la eveniment și fără de care cartea aceasta n-ar fi apărut: Asociației Transplantatilor de ficat din România, Livertrans, dnei Dr. Crina Ștefănescu, dlui Danil Tulugea, dlui Corneliu Busuioc, Editurii Dharana și dlui Ioan Busuioc, și nu în ultimul rând profesorului Irinel Popescu, realizatorul primului transplant de ficat din România în urmă cu exact 20 de ani!

Maria Timuc

Invitație: Lansare de carte: “Donator, medic, pacient – Călători prin rânduiala divină” | 29 mai 2017

Luni, 29 mai a.c, orele 18,30, Editura Dharana organizează lansarea cărții ”Donator, medic, pacient – Călători prin rânduiala divină” (2017), autor Maria Timuc, la Librăria Luceafărul (Compania de Librării București), unde sunteți invitați cu drag să participați.

Librăria este situată în Bulevardul Unirii, nr 10, la mijlocul distanței dintre Piața Unirii și Palatul Parlamentului. Veți găsi locuri de parcare în fața Palatului Parlamentului și aveți la dispoziție metroul de la Piața Unirii, ieșirea pe la fostul tribunal, dacă veniți fără mașină.

Cartea poate fi comandată și din situl Asociației Livertrans!

Vor vorbi despre carte:

  • prof. Dr. Irinel Popescu
  • prof.dr. Dumitru Constantin Dulcan
  • prof.dr. Mihai Lucan
  • preot duhovnic Gelu Bogdan
  • scriitorul Lucian Avramescu

La lansare vor fi prezenți și alți medici de transplant, precum și unii dintre pacienții lor, în special membri ai Asociației Transplantaților de ficat din România, LIVERTRANS, și președintele acestei asociații, dr. Crina Ștefănescu, precum și invitați ”surpriză”.

Evenimentul nu este doar o lansare de carte, ci va fi și unul de celebrare a valorilor, unele care trăiesc printre noi și le-au făcut servicii enorme celor din jur, precum și României (pe aceștia îi veți vedea la eveniment), dar și unora care nu mai sunt printre noi și pe care îi vom omagia cu acest prilej. Este vorba despre trei dintre personajele cărții ”Călători prin rânduiala divină”, respectiv prof. Dr. Dan Tulbure, dr. Alexandru Bucur și lt. Col. Marius Maxim. De asemenea, vom avea și un moment dedicat donatorilor de organe grație cărora alți oameni sunt acum în viață.

Programul lansării va cuprinde și momente artistice susținute de actrițele: Vali Pena, Gabriela Tănase și Doina Ghițescu. De asemenea, vă va delecta cu vocea sa frumoasă cantautorul Doru Enache.

Cartea ”Călători prin rânduiala divină”, autor Maria Timuc, editată de Editura Dharana, este un omagiu adus medicilor de transplant, care au trecut prin momente grele pentru a face transplant în România și, în mod special, un omagiu prof. Irinel Popescu și pacienților săi.

Evenimentul va fi urmat de un cocktail și de o sesiune de autografe, unde veți putea obține și autografe ale medicilor care sunt personaje ale cărții, precum și ale unor pacienți personaje.

Vă așteptăm cu drag și vă mulțumim anticipat pentru prezență!

Ziua Națională a Transplantului | 12 mai 2017

12 mai 2017 – Ziua Națională a Transplantului – este o zi de sărbătoare, un prilej de întâlnire între noi, cei care am relationat pe granița dintre viață și moarte, pacienți și medici.

Tulburătoare aniversare, la care noi, cei cărora ni s-a dat o nouă șansă la viață, omagiem ȘCOALA ROMÂNEASCĂ de TRANSPLANT HEPATIC creată și condusă de d-nul Prof.dr.IRINEL POPESCU, și contribuim prin prezență la bilanțul realizărilor ei. Transplantul este una din formele de vârf ale practicii medicale contemporane care transformă suferința în nădejde pentru mai multă viață, iar ȘCOALA ROMÂNEASCĂ de TRANSPLANT HEPATIC, în cei 20 de ani, a ajuns să exceleze în domeniu.

Viața e unică, irepetabila, un dar de la DUMNEZEU, înțeles ca viețuire a sufletului în trup. Dacă prin grație divină darul vieții se datorează părinților, prelungirea și calitatea ei după impactul cu boala se datorează personalului medical. Actul de dăruire voită a vieții reprezintă o performanță fără de egal, care se datorează strădaniei și muncii asidue până la sacrificiu a celor care practică Medicina de Transplant.

Noi, cei care am beneficiat de un transplant, știm mai bine ca oricine că această intervenție are la temelie iubirea creștină a celui care dăruiește/donează și împlinirea ei în trupul celui care primește. Iar între noi, cei aflati pe granița dintre viață și moarte, se află medicii, cadrele medicale, în echipe bine sudate, oameni cu abilități excepționale, care cu prețul unui efort supraomenesc forțează destinul, ne readuc nu numai la normalitate dar ne fac mai buni și mai fericiți.

Ce poate fi mai frumos într-un act medical decât a primi recunoștința și dragostea celor care sărbătoresc două zile de naștere!

La ceas aniversar omagiem de două ori viața. Viața noastră, a celor care au primit-o și pe cea a celor care au dăruit-o, într-un timp numai de DUMNEZEU rânduit!

Să ne ajute DUMNEZEU să ne bucurăm de această zi în fiecare an!

Dr. Ștefănescu Crina

Anunț: Ziua Națională a Transplantului | 12 mai 2017

Evenimentul Ziua Națională a Transplantului 2017 va avea loc în data de 12 mai, începând cu orele 10.00, în cadrul Bibliotecii Academiei Române – Aula „I. Heliade Rădulescu” (str. Calea Victoriei 125, București 010071).

La fiecare editie a Zilei Nationale a Transplantului retraim miracolul renasterii cu profesorii, echipele medicale care au facut posibila aceasta minune si cu gandul la ingerii al caror organ ne-a dat a doua sansa la viata. Zi de bucurie si recunostinta petrecuta alaturi de familie, prieteni si sustinatori.

Click aici pentru a citi invitația și programul evenimentului (fișier PDF).

Întalnirea anuală a pacienților cu hepatite virale și transplant | 15 octombrie 2016

Anunț: Adunare generală a membrilor | 15 decembrie 2016

În ziua de joi, 15 decembrie 2016, la ora 10, în amfiteatrul mare Thomas Starzl de la Institutul Fundeni, va avea loc Adunarea Generală a membrilor asociației.

Invitație: Întalnirea anuală a pacienților cu hepatite virale și transplant | 15 octombrie 2016

Asociatia SANO-HEP Romania impreuna cu Asociatia Transplantatilor de Ficat din Romania Livertrans si Alianta pentru Sanatate din Romania vor organiza in data de 15.10.2016, ora 10.00, in incinta Amfiteatrului Institutului Clinic Fundeni, intalnirea anuala a pacientilor cu hepatite virale si transplant. Tema intalnirii este “Dezbatere interactiva medic – pacient”

Ziua Națională a Transplantului | 13 mai 2016

Ziua Națională a Transplantului – este o zi de sărbătoare, un prilej de întâlnire între noi, cei care am relationat pe granița dintre viață și moarte, pacienți și medici.

Anunț: Ziua Transplantului 2016 | 13 mai 2016

Pe data de 13 mai 2016, ora 10.30, in aula Bibliotecii Academiei Române, se va celebra a zecea ediție a Zilei Naționale a Transplantului – brand al Fundației pentru Transplant. Aceasta este o manifestare atât națională cât și internațională, apărută la inițiativa Consiliului Europei.

Click aici pentru a citi invitația și programul evenimentului (fișier PDF).

Seminar dedicat pacienților transplantați hepatic | 15 decembrie 2015

In incinta Institutului Clinic Fundeni – Cladirea Noua, Amfiteatrul “Medicina Translationala”, in data de 15 decembrie 2015 a avut loc un seminar dedicat pacientilor transplantati hepatic. Sala plina de pacienti, prezenta echipelor medicale coordonate de d-nul Prof.dr.Irinel Popescu, prezentarile interesante, dezbaterile animate, luarile de cuvant emotionante, dar mai ales prezenta copiilor transplantati au atras atentia lui MOS CRACIUN, care a poposit la noi cu sacul plin de daruri!

Click aici pentru a vedea agenda seminarului (format PDF)

Anunț: Congresul Național SANO-HEP România | Ediția a 7-a | 22-23 mai 2015

Pe 22-23 mai 2015, la Brașov, va avea loc Congresul Național SANO-HEP, eveniment cu participare internațională organizat de Asociația SANO-HEP România. Tematica acestei a VII-a ediții este “Hepatitele virale cronice – tratamente antivirale moderne”.

Congresul Național SANO-HEP se organizează din 2 în 2 ani și își propune, prin tematica sa, să aducă în atenția publicului, comunității medicale și autorităților, problematica managementului bolilor hepatice, în special a hepatitelor virale cronice și inovațiile în tratamentul hepatitelor virale.

Mai jos puteți vizualiza prezentarea completă a congresului.

Anunț: Ziua Națională a Transplantului | 17 aprilie 2015

Evenimentul Ziua Națională a Transplantului 2015 va avea loc in data de 17 aprilie a.c., incepand cu orele 11.00, in cadrul Bibliotecii Academiei Romane – Aula „I. Heliade Rădulescu” (str. Calea Victoriei 125, Bucuresti 010071).

La fiecare editie a Zilei Nationale a Transplantului retraim miracolul renasterii cu profesorii, echipele medicale care au facut posibila aceasta minune si cu gandul la ingerii al caror organ ne-a dat a doua sansa la viata. Zi de bucurie si recunostinta petrecuta alaturi de familie, prieteni si sustinatori.

Lansarea monografiei “Irinel Popescu sau triumful transplantului hepatic in România”, Craiova | 11 decembrie 2014

Pacienții transplantați hepatic au fost prezenți la lansarea monografiei “IRINEL POPESCU sau TRIUMFUL TRANSPLANTULUI HEPATIC ÎN ROMÂNIA”.

După cum spune autorul ei, “această carte este dedicată cunoașterii unuia din cei mai titrați chirurgi din România zilelor noastre, o veritabilă celebritate a lumii medicale și a cercetării științifice europene”.

D-nul Prof.dr.IRINEL POPESCU a început să scrie istoria transplantului hepatic în România în urmă cu 15 ani.

Această operație considerată până nu demult imposibilă ne-a transformat pe noi, pacienții transplantați, în miracole medicale.

Suntem mândri și onorați că am participat cu gândurile și aprecierile noastre la crearea unui capitol distinct al monografiei.

Anunț: Adunarea Generală a asociației Livertrans | 22 octombrie 2014

Asociația Transplantaților de Ficat LIVERTRANS își convoacă membrii în data de 22 octombrie 2014, ora 9.30, la Amfiteatrul “Dan Setlacec” de la Clinica de chirurgie și tranplant hepatic, Institutul Fundeni, București.

Scopul convocării:

  • Adunarea Generală a asociației
  • Raport de activitate pe 2014
  • Alegeri

Anunț: Ziua Națională a Transplantului 2014 | 9 mai 2014

Evenimentul Ziua Națională a Transplantului 2014 va avea loc in data de 9 mai a.c., incepand cu orele 12.00, in cadrul Bibliotecii Academiei Romane – Aula „I. Heliade Rădulescu” (str. Calea Victoriei 125, Bucuresti 010071). 

La fiecare editie a Zilei Nationale a Transplantului retraim miracolul renasterii cu profesorii,echipele medicale care au facut posibila aceasta minune si cu gandul la ingerii al caror organ ne-a dat a doua sansa la viata.Zi de bucurie si recunostinta petrecuta alaturi de familie, prieteni si sustinatori.

Conferința Națională a Asociației Transplantaților din România | octombrie 2013

Anunț: Adunarea generală a Asociației Transplantaților de Ficat “LIVERTRANS” | 12 septembrie 2013

Convocăm Joi, 12 septembrie 2013, ora 10, în amfiteatrul Fundeni, Adunarea generală a Asociației Transplantaților de Ficat “LIVERTRANS”. Vom discuta probleme de interes pentru noi, pacienții. Și-a anunțat participarea d-nul Prof.dr.IRINEL POPESCU, în calitate de președinte de onoare al Asociației.

Prezența membrilor asociației este obligatorie.

Congresul Internațional al Pacienților cu afecțiuni hepatice | 17-18 mai 2013

În zilele de 17-18 mai 2013, la Brașov, are loc a șasea ediție a Congresului Internațional al Pacienților cu afectiuni hepatice, cu tematica “Hepatitele virale cronice – o abordare integrată în cadrul serviciilor de sănătate din România”. Participă și membri marcanți ai Asociației Livertrans.

Citiți aici programul evenimentului (format PDF).

O informație de ultimă oră: pentru participanții bucureșteni, un autocar va pleca din București, din parcarea mare de la Ateneu, către Brașov, pe data de 17 mai, vineri dimineața, ora 6.15, și se va întoarce seara; nr.de telefon al șoferului Răducanu este 0722-355714

Parteneriatul dintre LIVERTRANS si SANO-HEP este binecunoscut si participarea noastra la acest congres se inscrie in contextul bunelor relatii de colaborare pe care le avem. Pozele afisate in galerie atesta participarea specialistilor in domeniu, a autoritatilor si pacientilor interesati de problematica. Cuvantul de multumire al d-nului Ionescu, presedintele asociatiei SANO-HEP, adresat participantilor, este elocvent.

…………………….

Stimati colaboratori,

Va multumim pentru participarea la cea de-a sasea editie a Congresului International al Pacientilor cu Hepatite Virale cu tema “Hepatitele virale cronice – o abordare integrata in cadrul serviciilor de sanatate din Romania”.

Congresul, din punctul nostru de vedere si din reactiile participantilor, a fost un success prin prezentarile ştiinţifice,  participarea medicilor specialisti,  prezenţa unor organizaţii internaţionale similare (Germania, Ukraina, Rep. Moldova), prezenta asociatilor de pacienti din Romania, prin prezenţa unui număr mare de parlamentari,  autorităţi  locale,  pacienti, dar şi a ministrului sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

Ne dorim ca si pe viitor sa va avem alaturi  in proiectele ce le vom desfasura in folosul pacientilor.

Cu stima,

Gheorghe Ionescu, Președinte

Anunț: Întâlnire de Ziua Națională a Transplantului | 14 mai 2013

Vă anunțăm că întâlnirea cu prilejul Zilei Naționale a Transplantului va avea loc în data de 14 mai 2013, ora 16, la hotelul Howard Johnson din București. Înregistrarea participanților la acest eveniment începe de la ora 13.30.

Mai multe detalii la Agenția Națională de Transplant.

 

Din 2007, odata cu prima participare la Ziua nationala a Transplantului,  traiesc in fiecare an o emotie si o bucurie deosebita. Sala de conferinte a Hotelului Howard Johnson a parut neincapatoare. Au venit multi membri noi ai asociatiei insotiti de familiile lor dar si veterani precum d-nul Badea, care anul acesta a implinit 13 ani de la transplant. Mica Martha, vedeta noastra din filmul postat pe site imediat dupa transplantul ei, se plimba peste tot si se lasa fotografiata cu dezinvoltura.

Au participat specialisti in transplant, cadre medicale, jurnalisti. Invitatii oficiali si-au luat locul in prezidiu: d-nul Prof.dr.Irinel Popescu – seful Clinicii de Chirurgie si Transplant hepatic Fundeni, d-nul Prof.dr.Francis L. Delmonico, invitat de onoare si anul trecut, promotorul donarii de organe in Europa de Sud-Est, profesor si doctor in Stiinte Medicale al Clinicii de Chirurgie la Harvard Medical School, dr.Mirela Busic – presedintele proiectului Sud-Est European Health Network pe probleme de transplant, coordonatorul national de transplant al Croatiei, Prof.dr. Radu Deac, Vladimir Hotineanu, fost ministru al Sanatatii din Republica Moldova, dr.Victor Zota, coordonator national  de transplant.

Anul acesta am celebrat dobindirea celei de-a doua vieti intr-un context minunat: Romania a inregistrat cea mai mare crestere a ratei de donare dintre toate tarile europene. De la inceputul anului s-au realizat peste 60 de transplanturi hepatice, datorita implicarii si altor spitale in afara celui de la Oradea, unde d-na dr.Carmen Pantis este foarte activa, si anume spitalele din Deva, Tulcea, Brasov, Constanta, Craiova, Spitalul Municipal Bucuresti si Spitalul Elias. Este meritul coordonatorilor de transplant din tara si ATI-stilor, dar si al mass-mediei care a popularizat cazurile de transplant. Cu aceasta ocazie, d-na Adriana Stere a primit, in numele Stirilor PROTV care au initiat Campania” EXISTA VIATA DUPA MOARTE”, premiul Agentiei Romane de Transplant si al Organizatiei Mondiale a Sanatatii pentru contributia in domeniul transplantului.

Dupa ce invitatii au sustinut fiecare cate o scurta alocutiune, a existat un moment extrem de emotionant in care noi, pacientii transplantati, i-am cantat D-lui PROFESOR “MULTI ANI TRAIASCA” cu ocazia implinirii unei varste frumoase, rotunde, pe care o banuiti cu totii! D-nul PROFESOR, odata cu primul transplant hepatic efectuat  in iunie 1997, a inceput sa scrie istoria transplantului hepatic din Romania si pe noi, pacientii grav bolnavi, ne-a transformat  in miracole medicale. Fericiti si mandri ca santem contemporani cu o mare personalitate medicala, un exemplu pentru noi toti, un exemplu de inalt profesionalism, generozitate, modestie, dovada vie a unei ziceri de pe la noi care spune ca “OMUL SFINTESTE LOCUL”, i-am facut cadou bogatia noastra de ganduri de dragoste, respect si recunostinta.

Sarbatoarea noastra s-a incheiat cu un frumos program de muzica populara sustinut de colega noastra Georgiana Serban Axinte si elevii ei, si de dansuri populare sustinut de ansamblul folcloric “Codrii Neamtului”. Talentati, frumosi si tineri,  ei au ridicat sala in picioare si ne-au antrenat intr-o adevarata hora moldovenesca! Puteti sa-i admirati cat au fost de frumosi  in pozele din galerie.

Am plecat spre casa multumind lui D-ZEU pentru aceasta zi minunata si cu speranta ca vom avea in fiecare an motive de sarbatoare! 

Gala premiilor Medica Academica | 30 ianuarie 2013

Organizata sub auspiciile Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania, Gala Premiilor MEDICA ACADEMICA s-a bucurat de prezenta celor mai prestigioase personalitati medicale din Romania in frunte cu Prof.dr.IRINEL POPESCU si Acad.Prof.dr.VICTOR VOICU – presedinte al Boardului Stiintific al Galei de Excelenta.

Prof.dr.VLADIMIR BELIS si Prof.dr.C-TIN IONESCU TARGOVISTE au fost premiati pentru intreaga activitate.

Premiul “DAN SETLACEC” acordat de Academia Oamenilor de Stiinta din Romania a fost inmanat d-nei dr.Simona Dima, parte a echipei medicale conduse de d-nul Prof.dr.IRINEL POPESCU.

Premiul acordat de Fundatia ”NICOLAE CAJAL” pentru cea mai buna realizare in domeniul cercetarii medicale fundamentale a revenit d-nei dr.Speranta Iacob.

Premiul pentru promovarea medicinei romanesti pe plan international a fost acordat d-nului Prof.dr.MIHAI LUCAN.

Spitalul Municipal de Urgenta Pascani a fost premiat pentru performante exceptionale in anul 2012.

Premiul pentru publicistica medicala a revenit d-nului Prof.dr.GHEORGHE PELTECU.

Premiul pentru programe in domeniul sanatatii cu impact european a revenit d-nului Prof.dr. MIHAI COCULESCU.

Spre marea noastra bucurie, premiul “VOX PATIENTIS” a fost acordat Asociatiei noastre. D-nul Prof.dr.IRINEL POPESCU a citit in fata unui distins auditoriu un laudatum cu intreaga activitate si ne-a facut onoarea de a ne inmana premiul. Foarte emotionata si fericita am multumit juriului Galei pentru ca a remarcat efortul Asociatiei de a face auzita VOCEA pacientului aflat pe lista de asteptare care are nevoie de un PROGRAM NATIONAL de TRANSPLANT puternic sustinut de MINISTERUL SANATATII, de cresterea numarului de organe donate, de a face auzita VOCEA pacientului posttransplant care are nevoie de medicatie gratuita si reinsertie sociala. Am marturisit ca in acest demers nu am fost singuri ci sprijiniti permanent de echipa medicala condusa de D-nul Prof.dr. IRINEL POPESCU, caruia i-am multumit public si l-am rugat sa ne ajute in continuare. Premiul ne incurajeaza, ne da puterea de a merge mai departe si a face lucrurile mai bine.

Dr. Crina Stefanescu

Anunț: Simpozion “Dezbatere interactiva pacient-medic” | 27 octombrie 2012

Asociatia de pacienti “SANO-HEP Romania”, Asociatia Transplantatilor de ficat “LIVERTRANS” si Asociatia TRANSPLANTATILOR din Romania organizeaza, in data de 27.10.2012, in Amfiteatrul Institutului Clinic Fundeni, incepand cu orele 9.30, Simpozionul “Dezbatere interactiva pacient-medic”.

Cititi aici anuntul complet (fisier PDF).

Invitație: Masa rotunda despre Hepatita C | 10 octombrie 2012

Stimati Parteneri,

Cu una din cele mai mari prevalente estimate a hepatitei C din Uniunea Europeana (variind de la 3,23% pana la peste 5%), Romania are nevoie de initierea unei strategii nationale de lupta impotriva acestei boli, pentru a preveni agravarea unei adevarate probleme de sanatate publica.

In conditiile in care un procent mai mic de 10% din populatia estimata a fi infectata cu virusul hepatitei C a beneficiat de tratament, din care o parte semnificativa nu a raspuns sau a recidivat, existenta unei strategii nationale ar putea conduce la identificarea unor solutii pentru eradicarea acestei boli.

In acest context, Asociatia Nationala pentru Protectia Pacientilor, sub egida Comisiei de Sanatate a Camerei Deputatilor, in parteneriat cu Ministerul Sanatatii si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, impreuna cu partenerii sai, SANO-HEP Romania, Asociatia Livertrans si APAH-RO, va invita la o dezbatere cu tema “Hepatita C – O problema de sanatate publica in Romania!”

Dezbatarea va avea loc miercuri, 10 octombrie, incepand cu ora 9.00, in sala Avram Iancu – Palatul Parlamentului, intrarea A1 din Calea 13 Septembrie, nr. 1-3.
La eveniment, puteti fi insotiti de maxim 3 mambrii al organizatiei, locurile fiind limitate.
Va rog sa aduceti spre expunere roll-up-uri cu promovarea organizatiei Dvs. si dupa caz, alte materiale de promovare.

Cititi si invitatia (format PDF) cu toate detaliile de organizare.

Va multumesc!
Vasile Barbu
Presedinte,
Asociatia Nationala pentru Protectia Pacientilor

Tel.: +4 0735.366.900; +4 0761.261.391
C.P. 55, O.P. 77, Bucuresti
E-mail: vasile.barbu@protectiapacientilor.ro
Web: www.protectiapacientilor.ro

Invitație: Conferința de presă – Congres Romtransplant | 27 septembrie 2012

D-na Dr. Crina Stefanescu a fost invitata sa participe ca speaker la conferinta de presa din 27 septembrie 2012, cu prilejul deschiderii Congresului Romtransplant 2012.

Cititi aici invitația completă (fisier PDF).

Ziua Naţională a Transplantului în România | 19 iunie 2012

Avem deosebita plăcere de a vă transmite pe această cale invitaţia de a ne fi alături la cea de-a 8-a ediţie a Zilei Naţionale a Transplantului din România, ce se va desfăşura în data de 19 iunie 2012 în cadrul Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti, eveniment organizat de Asociaţia Romtransplant şi de Fundaţia pentru Transplant.

Ziua Națională a Transplantului în România, inițiativă a Fundației pentru Transplant, ajunsă la a opta ediție, reprezintă o conştientizare a faptului că transplantul salvează vieţile unor oameni care altfel nu ar avea altă şansă. În fiecare an, persoanele care au beneficiat de un transplant, sărbătoresc împreuna cu familiile lor, cu specialiştii din domeniul transplantului, alături de reprezentanţii mass-media și de personalități ale societății civile, noua viaţă dobândită odată cu transplantul.

Ediția din acest an se va bucura de prezența a doi invitați de marcă:

  • Prof. Dr. Francis L. Delmonico, părintele transplantologiei internaționale – Profesor și Doctor în științe medicale al Clinicii de Chirurgie al Harvard Medical School din cadrul Massachusetts General Hospital unde este și Director Emeritus al Clinicii de Transplant Renal, Președinte ales al Societății de Transplant și coordonator desemnat al Organizației Mondiale a Sănătății în domeniuldonării și transplantului de organe, Director medical al New England Organ Bank.
  • Dr. Mirela Busic – Președintele Proiectului S.E.E.H.N. (South-Est European Health Network) pe probleme de transplant.

Regăsiți în continuare programul de desfăşurare al manifestării:

Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti (Calea Victoriei nr. 88, sector 1, Bucureşti)

  • 11.00-12.00, Conferința de presă, Salonul Carol (intrarea din Calea Victoriei nr. 88, sector 1, Bucureşti)

Festivități Ziua Națională a Transplantului în România

  • 12.00-14.00, Aula (intrarea din Calea Victoriei nr. 88, sector 1, Bucureşti)

Restaurant Trattoria Il Calcio, Atheneu (Str. Benjamin Franklin nr. 3, sector 1, București)

  • 14.30-16.30 – Masă de prânz

Evenimentul reprezintă o continuare a campaniei desfășurate la nivel național, care are ca scop creșterea numărului de donatori de organe și țesuturi.

Participarea Dumneavoastră ne-ar onora în mod deosebit.

Anunț: Prof. Dr. Irinel Popescu, Președinte al Academiei de Științe Medicale | 18 noiembrie 2011

Pe data de 18 noiembrie 2011, membrii Academiei de Stiinte Medicale au ales ca presedinte pe d-nul Prof. Dr. IRINEL POPESCU.Mandrii si bucurosi ii uram “PROFESORULUI” nostru sanatate,putere de munca si realizari frumoase in fruntea elitei medicale romanesti!

Invitație: Agora Asociațiilor de Pacienți | eveniment premiera | 10-11 septembrie 2011

Va invitam sa participati la
AGORA ASOCIATIILOR DE PACIENTI – Eveniment premiera
10/11 septembrie 2011, Parcul Tineretului – Bucuresti

  • Descoperiti oameni dedicati si puternici si ascultati povesti de viata – discutii directe cu membrii asociatiilor de pacienti organizate pe diferite afectiuni
  • Aflati informatii despre afectiuni de la medici si pacienti – sesiuni interactive de informare, materiale distribuite de asociatiile de pacienti
  • Aveti ocazia de a va evalua starea de sanatate – testari medicale gratuite
  • …si multe alte surprize!

AGORA ASOCIATIILOR DE PACIENTI se va desfasura in al doilea weekend din septembrie in Parcul Tineretului din Bucuresti (intrarea Sincai), sambata 10 septembrie si duminica 11 septembrie 2011, intre orele 10-18. Toate asociatiile de pacienti interesate beneficiaza de participare gratuita si accesul este liber pentru public.
Evenimentul este organizat de compania de comunicare in domeniul medical – Houston NPA.

Site-ul evenimentului unde se poate consulta lista cu toate asociatiile inscrise pana in acest moment la Agora – http://agora-asociatiidepacienti.ro – se va completa pe parcurs in functie de alte confirmari.

Agora Asociatiilor de Pacienti – locul de intalnire si discutii intre membrii asociatiilor de pacienti din toata tara, publicul larg, reprezentanti ai organizatiilor care activeaza in domeniul sanatatii, autoritati din domeniul medical si reprezentanti ai presei.

 

AGORA ASOCIATIILOR DE PACIENTI – obiective:

  • promovarea asociatiilor de pacienti existente in Romania
  • familiarizarea participantilor cu proiectele derulate de asociatiile de pacienti in beneficiul membrilor lor, cat si cele de interes pentru societatea civila in general
  • facilitarea inscrierii celor interesati in asociatiile de pacienti
  • evidentierea rolului pe care asociatiile de pacienti il au in ceea ce priveste consilierea si informarea pacientilor
  • facilitarea accesului gratuit al publicului la informatii esentiale privind anumite afectiuni, furnizate atat de asociatiile de pacienti, cat si de la organizatiile care activeaza in domeniul sanatatii