Asociația Transplantaților de Ficat din România

Category: Uncategorized

Prof. univ. dr. Irinel Popescu: Dificila și fascinanta poveste a transplantului de ficat în România

(Fragment din cartea „Grei ai medicinei românești” ce va fi lansată pe 13 august la Muzeul Pietrei, în cadrul unui eveniment complex. Profesorul va da autografe)

Prof. univ. dr. Irinel Popescu: Dificila și fascinanta poveste a transplantului de ficat în România. ”Am efectuat peste 100 de transplanturi pe an, ceea ce ne situează între cele mai bune programe din Europa” (II)

‘- Cum a fost când ați revenit acasă?

– Întors din Statele Unite m-am confruntat cu realitățile românesti. Spitalul Fundeni era încă într-o reabilitare care nu se mai termina după cutremurul din 1986, de aceea praful și mizeria erau prezente peste tot. Dotarea tehnică era sub orice critică.

În România nu există legislație adecvată pentru transplant, nu erau stabilite criteriile morții cerebrale și populația nu era pregătită să accepte un asemenea concept.

Nu exista experiența cu prelevarea de la donatori aflați în moarte cerebrală, existând o singură tentativă (o operație efectuată în 1980 de către Prof. Petru Dragan la Timișoara), urmată de încetarea completă a acestui tip de activitate.

Până atunci se efectuau numai transplanturi de rinichi de la donatori în viață (de regulă rude apropiate) în Clinica de Urologie a Spitalului Fundeni de către Profesorul Eugen Proca și echipa sa. Profesorul Proca efectuase, de altfel, și primul transplant de rinichi din România, tot de la donator în viață, în februarie 1980.

Într-un asemenea cadru, părerea aproape unanimă era că transplantul de ficat ar fi o utopie sortită eșecului.

– Și totuși, bătându-vă cu ”cadrul„ cum spuneți, cu ”unanimitățile” asupra eșecului, ați mers mai departe. Sau v-ați oprit?

– Aproape un an de zile nici nu am vrut să mă mai gândesc la transplant. Chirurgia generală, de care mă reapucasem, punea, oricum, destule probleme iar între timp apăruse și chirurgia laparoscopică, pe care a trebuit să o învăț “din mers” și chiar să o promovez în Clinica Chirurgicală Fundeni.

Profesorul Setlacec, deși retras complet din activitate, a continuat să mă susțină și, între altele, mi-a spus să nu abandonez ideea de transplant de ficat.

– Din nou Profesorul, cu majusculă, Setlacec. În cer avem toți un înger care ne păzește. Pe unii îi cam uită. Îngerul dumneavoastră păzitor nu v-a abandonat chiar dacă se retrăsese din activitate!

– Da, mi-a spus să nu abandonez ideea de transplant de ficat. Astfel încât, din 1996, am început să mă gândesc din nou la transplant. M-a stimulat în acest sens succesul programului de transplant renal al Profesorului Mihai Lucan, de la Cluj-Napoca. De la un anumit moment, am început să ne întâlnim la Ministerul Sănătății un grup de persoane, între care Mihai Lucan, Dan Tulbure (ca lider al anesteziei și terapiei intensive din România în acel moment), Vladimir Belis (pentru probleme de legislație și moarte cerebrală) și să analizăm pașii următori care trebuie făcuți.

– În februarie 1997 am făcut, deja, un prim pas. Profesorul Dan Tulbure a diagnosticat moartea cerebrală la o pacientă cu accident vascular aflată în Terapia Intensivă de la Fundeni. Am obținut acordul fratelui, care se afla în acea zi chiar în spital. Prelevarea s-a făcut într-una din sălile de operații ale Clincii de Chirurgie și, deși s-a prelevat doar un rinichi (care a fost, ulterior, transplantat în Clinica de Urologie) am aplicat toate principiile prelevării multiorgane pe care le învățasem în SUA. Aveam să le aplic mai “in extenso” în iunie, când la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca un al doilea caz de moarte cerebrală a fost diagnosticat de către doamna doctor Ioana Grintescu. De data aceasta am prelevat și ficatul. Transplantul de ficat, primul din România, s-a făcut unui medic cu o ciroza foarte avansată, aflat într-o stare deosebit de gravă și care, în afara transplantului, mai avea foarte puțin de trăit. Operația, la care am fost ajutat de dr. Sorin Baila, un experimentat chirurg vascular, s-a desfășurat în bune condiții, dar a fost însoțită permanent de o sângerare difuză, pe fondul hipertensiunii portale și a tulburărilor de coagulare. Cu mijloacele de atunci, atât ale chirurgiei cât și ale terapiei intensive, nu am putut opri sângerarea. Bolnavul a decedat a doua zi dimineața prin insuficiență multiplă de organe. Între 1997 și 2000 am continuat să dezvolt prelevarea multiorgane la nivel național, beneficiind mai ales de contribuția importantă a Spitalului Clinic din Târgu-Mureș, unde au fost diagnosticați cei mai mulți donatori. De atunci datează excelenta colaborare cu Profesorul Radu Deac, șeful echipei de chirurgie cardiacă din acest spital, extinsă de-a lungul timpului și continuată până în prezent. De câteva ori am trimis atât cordul cât și ficatul prelevat în străinătate (Hanovra, Munchen, Milano).

– În dificila și fascinanta poveste a transplantului de ficat în România, fusese scris deja un capitol. A fost destul?

– Un alt câștig important a fost cooptarea lui Victor Zota, devenit, ulterior, coordonator national de transplant, un om fără de care transplantul românesc modern nu ar fi fost posibil. Zota este cel care a perfectat condițiile în care donatorii erau anunțați în sistemul național, modul în care trebuia obținut acordul pentru prelevare, deplasarea echipelor în spitalul în care se afla donatorul și înapoi, acolo unde se făcea transplantul etc.

În 1999 am fost desemnat reprezentant al României în Comisia de Transplant a Consiliului Europei, de unde m-am întors de fiecare dată cu legislația și reglementările europene la zi. După modelul european am introdus și în România Ziua transplantului, pe care o sărbătorim în fiecare primăvară.

Următoarele trei transplanturi de ficat nu ne-au adus succesul așteptat. La primul bolnav, ficatul transplantat nu a funcționat. Cel de-al doilea s-a trezit cu bine din anestezie și în primele zile postoperator a fost într-o stare excelentă; se profila ca primul nostru succes. Din păcate după mai multe zile de evoluție excelentă, a dezvoltat brusc un accident vascular cerebral, complet fără nici o legatură cu operația de transplant și a decedat. La cel de-al treilea pacient, un tânăr inginer cu o ciroză veche, au apărut o serie de probleme tehnice intraoperatorii care au condus la apariția unor complicații postoperatorii insurmontabile.

Se repetau, la o alta scară, desigur, începuturile dificile ale transplantului hepatic la nivel mondial, așa cum am arătat mai sus.

– Părea din nou destul pentru a vă descuraja. Și totuși…

– Între timp, echipele de transplant cardiac au avut mai mult succes. Mai întâi Șerban Brădișteanu și, la scurt timp după aceasta, Radu Deac au efectuat primele transplanturi cardiace. Ambii bolnavi au supraviețuit operațiilor.

În primăvara anului 2000 șansa ne-a surâs și nouă. Mai întâi în aprilie, o dată cu operația lui Gheorghe Penea, la care a fost prezent și Abdalah Slim, chirurg la Spitalul Niguarda din Milano, în echipa de transplant hepatic a Profesorului Domenico Forti. A fost o operație complicată, a cărei evoluție postoperatorie ne-a creat destule probleme. La două săptămâni de la intervenție se părea că lucrurile intraseră oarecum în normal. În acea zi aveam proiectată o plecare în Statele Unite, la care am renunțat cu o seară înainte, având parcă o premoniție. A doua zi Gheorghe Penea a făcut peritonită biliară și a trebuit să reintervin și să refac anastomoza biliară. Evoluția ulterioară după aceasta corecție a fost excelentă. Nici nu terminasem bine reintervenția și s-a anunțat un al doilea donator. Primitorul a fost un alt Gheorghe, Gheorghe Badea, un pacient din Buzău care avea o ciroză cauzată de o hepatită de tip B. Operația a fost efectuată cu mult succes de către echipa noastră, iar cei doi Gheorghe, Penea și Badea sunt în viață și astăzi, au dus până acum o viață normală și se bucură de o sănătate foarte bună în continuare.

– A fost, prin acești emblematici Gheorghe, începutul în forță al transplantului de ficat în România?

– După ei au urmat alți peste 600 de bolnavi transplantați, dintre care cea mai mare parte sunt în viață și în prezent. Încă din anul 2000 am început, cu ajutorul Profesorului Broelsch și al echipei sale, operațiile de la donator în viață la copil și adult. În 2013 și 2014 am efectuat peste 100 de transplanturi pe an, ceea ce ne situează între cele mai bune programe din Europa.

– Întâlniți, uneori, oamenii cărora le-ați pus alt ficat. Este, știind că spun prea puțin, emoționant? Pentru ei, pentru doctor? Ce se întâmplă cu acești oameni care și-au reluat, de foarte aprope de moarte, o viață normală?

– Pacienții transplantați au alcătuit o asociație (Asociația bolnavilor cu transplant hepatic), care are un site de internet foarte activ și cu care mă întâlnesc o dată pe an cu ocazia Zilei Transplantului. Suntem împreună ca o mare familie, în care elementul principal îl constituie iubirea, respectul reciproc și sentimentul triumfului vieții asupra morții.

– Puteți povesti o clipă care v-a marcat pe traiectul acestei victorii, în cele din urmă, personale?

– Cu ocazia Congresului Mondial al IASGO (International Association of Surgeons, Gastroenterologists and Endoscopists) care s-a ținut în 2013 la Bucuresti, Thomas Starzl mi-a trimis o înregistrare video, pe care am proiectat-o la ceremonia de deschidere, în care spunea: “Ceea ce ai făcut tu, Irinel, acolo, este ceva care poate fi comparat cu o oază într-un deșert, realizată de cineva coborât de pe Marte”. Nu cred că pot exista cuvinte de laudă mai frumoase, mai ales că veneau de la cel mai mare transplantolog de ficat al tuturor timpurilor.

– Ați operat, în ultima vreme, bolnavi cu cancer de colon. E o maladie de care se vorbește cu frică. E un secret al supraviețuirii la această boală care nu prea iartă?

– Cancerul de colon este o maladie care ar putea fi prevenită printr-un examen colonoscopic, care ar putea depista polipii colonici înainte de malignizare. De asemenea, tot cu ajutorul colonoscopiei, ar putea fi diagnosticat precoce, atunci când există șansa vindecării. Chiar și în stadii tardive există posibilitatea să obținem supraviețuiri de lungă durată. Actul chirurgical rămâne cea mai eficientă armă terapeutică. În prezent însă, chimioterapia, bazată pe citostatice precum Oxaliplatinul sau Irinotecanul și pe anticorpi monoclonali, precum Bevacizumab, Cetuximab sau Panitumumab contribuie substanțial la îmbunătățirea rezultatelor. Pentru cancerul de rect mijlociu și inferior, se utilizează cu succes radioterapia, care are rolul de a stabiliza leziunea, oferind intervenției chirurgicale șanse mai bune la distanță.

– Vă ajută aici experiența de chirug hepatic.

– Așa cum spuneam, în cancerul de colon și rect, chiar și în faza metastazelor hepatice putem obține supraviețuiri neașteptat de lungi, iar chirurgia este cea mai importantă metodă de tratament. Este, însă, o chirurgie complexă care trebuie adresată atât tumorii primare, cât și metastazelor de la nivelul ficatului. Aici, pe mine m-a ajutat foarte mult pregătirea de chirurg hepatic, deoarece am putut să abordez, de multe ori simultan, atât tumoarea de colon sau rect, cât și metastazele hepatice. Rezultatele obținute au fost de-a dreptul impresionante în unele cazuri.

– Sunt tineri care au suferit un infarct la 18 ani. Cât de mult coboară vârsta pentru a apărea cancerul de colon, că tot am vorbit despre el, care este cel mai tânăr pacient cu intervenție de transplant de ficat din cei pe care i-ați operat?

– Cea mai tânără pacientă transplantată hepatic a fost micuța Timeea Balogh, care, la momentul operației, avea vârsta de 1 an.

– Sunteți căutat și cooptat în echipe selecte de chirurgi din lume, conferențiați la mari congrese internaționale. Să înțelegem că a venit reversul, adică exportăm noi de astă dată performanțe ale medicinei românești în țări cu o medicină avansată?

– Nu stiu dacă termenul de “export” e foarte potrivit în medicină, dar am fost onorat să operez în clinici din străinătate, iar comunicările de la congrese au fost bine primite și comentate favorabil. De asemenea, echipa noastră a publicat în unele din cele mai importante reviste medicale ale lumii și lucrările noastre au fost de asemenea citate de cele mai prestigioase colective din lume. Aș da doar doua exemple:

Articolul publicat în anul 2008 în revista Hepato-Gastroenterology despre gene supraexprimate în cancerul de pancreas are peste 100 de citări pe Google Scholar, dintre care mai multe sunt în revistele din grupul Nature, iar printre echipele care au citat lucrarea noastră se afla cele de la Spitalul Johns Hopkins din Baltimore și de la Institutul MD Anderson din Houston, situate printre primele în domeniul respectiv de cercetare.

O recentă lucrare publicată în Annals of Surgery (cea mai prestigioasă revistă chirurgicală din lume) de un colectiv de autori japonezi de la Institutul de Cancer din Tokyo (la rândul lui, extrem de prestigios), dedicată unei anumite tehnici de rezecție a pancreasului: din cele 48 de titluri bibliografice, 5 sunt lucrări ale clincii noastre!

– Ați povestit cândva că prin chirurgia robotică, doctorul care operează poate fi în Europa, iar pacientul la New York sau în Alaska. Sunteți promotorul acestui aproape incredibil mod de a face chirurgie. Va veni ziua când robotul îl va înlocui cu totul pe medic?

– Presupun că o asemenea zi va veni. Pâna atunci trebuie să dispara mai întâi toți cei care nu înteleg ce înseamnă chirurgia robotică (în primul rând pentru că nu o practică!), și care se opun pe față și în mod absurd progresului. După cum vedeți, au apărut deja mașini care circulă singure. De ce nu am putea avea în curând și roboți care să opereze singuri?

– Ați fost ministru secretar de stat și ați profesat în continuare. Ați condus CNAS și ați continuat să operați și să vă îngrijiți bolnavii. Acum conduceți Clinica de Chirurgie și Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni. Cât ia o funcție administrativă din munca doctorului și dacă merită efortul?

– O funcție administrativă ia foarte mult timp și nu numai (ia și mult stres!). Desigur, nu merită efortul. Atâta doar că, atunci când lași în seama altora deciziile care te afectează direct riști să pierzi rezultatele propriei munci; de aceea poți fi obligat să te sacrifici și să devii tu însuți factorul de decizie. Cu prețul, așa cum spuneam, unui uriaș efort, care înseamnă muncă, timp și nervi cheltuiți.

– Vă iubesc confrații? Vă invidiază? Orice răspuns e îndreptățit și în firea lucrurilor. Ne interesează cum primiți și priviți dumneavoastră aceste raporturi în cele din urmă sufletești cu contemporanii profesiei. Sunteți mulțumit de modul în care sunteți perceput ca om și ca specialist?

– Raportat la lucrurile pe care le-am realizat și la cele pe care nu le-am realizat în profesie, cred că mă situez acolo unde trebuie, atât în percepția publicului cât și a confraților. Desigur, mai sunt niște ani de carieră în față și, desigur, timpul mai decantează lucrurile și le mai nuanțează. Eu aș fi fericit să rămân cu aprecierea pe care o am în prezent!

– Ați fost tentat vreodată să rămâneți și să lucrați în țările care v-au oferit din punct de vedere tehnic și financiar mai mult decât vă oferă țara noastră?

– Argumentul financiar nu a contat niciodată pentru mine. Mi-a spus-o și fostul meu șef de la Spitalul Mount Sinai din New York (pentru care a fost o surpriză să constate un asemenea lucru!) într-o discuție legată de posibilitatea de a-mi continua cariera în Statele Unite. Am considerat că România îmi oferea posibilități mai mari și cred că a fost o apreciere corectă.

Acum, după 20 de ani pot spune că sunt mulțumit cu alegerea pe care am făcut-o. Alegere care, după cum știți și dumneavoastră, prezintă și destule dezavantaje, pe care am încercat să mă prefac că nu le observ.

– Din 2013 ați evadat din politică. De ce? Mai există cale de întoarcere?

– Știți cum se spune “niciodată să nu spui niciodată”. Teoretic e posibil orice, practic nu cred, mai ales că și atunci când am fost direct implicat în ceea ce dumneavostră numiți “politică” m-am considerat mai curând un cetățean angajat și un profesionist preocupat de domeniul lui (fie că acesta s-a numit sănătate, fie că s-a numit educație), decât un om politic în adevăratul sens al cuvântului.

– Mărturiseați undeva că detestați frigul, iar iarna nu este cel mai agreabil anotimp pentru dumneavoastră. Există un anotimp în care ”înfloriți” pentru a folosi un termen botanic?

– Da, acest anotimp este vara, pe care am început sa o caut prin alte părți chiar și în decembrie si ianuarie. Imi dă un sentiment de confort fizic si de libertate (fără povara prea multor haine si fără constringerile legate de anotimpul rece).

– Spuneți-ne cinci nume de tineri chirurgi pe care i-ați format și care sunt apți să vă înlocuiască la nevoie. Sau măcar unul!

– Cei doi elevi pe care i-am format si care sânt capabili în prezent să efectueze operația de transplant hepatic chiar și atunci când nu sunt de fața se numesc Vlad Brașoveanu si Doina Hrehoret. Urmează, însa, echipele mai tinere, care, în curind vor deveni si ele mature si sper să ajungă la același nivel cu cei doi pe care i-am mentionat: Sorin Alexandrescu, Florin Botea, Bogdan Dorobanțu, Mihai Grigore, Emil Matei.

– Ce cărți citiți în afară de cele de specialitate?

– Mai ales istorie si politică, dar și literatură. Lecturile mele sunt total nesistematizate, citesc ceea ce îmi cade în mână, unele cărți le abandonez, pe altele le citesc pe nerăsuflate.

– Există ceva care vă enervează în mod special?

– Aș vrea să ajung la starea de zen permanentă, mai ales că iubesc Asia din ce în ce mai mult. Din păcate, încă mă enervez foarte usor, de multe ori din fleacuri; înca nu reușesc să-mi controlez temperamentul așa cum aș dori. Sper să ajung la situația în care nimic să nu mă mai enerveze ceea ce, pentru mine, ar fi si supremul test de maturitate.

– Ce n-ați putut corecta în spitalele și instituțiile pe care le-ați condus și conduceți?

– Cred că de corectat, n-am corectat aproape nimic. Poate că am introdus niste lucruri noi, poate ca am obținut niste realizări. Dar, din marile racile prezente în spitalele și institutiile la care va referiți, nu cred că am corectat ceva cu adevarat. Mai mult, cu cât a trecut timpul am ajuns la concluzia că ar fi o iluzie să cred că un singur om ar putea influența mentalităti cu adânci rădăcini în istorie.

– Ce-i lipsește sistemului medical românesc dacă are – și are! – specialiști mari, de talie internațională?

– Sistemului medical românesc îi lipsește o colectivitate puternică, care să se poată susține în primul rând pe ea însăși și care să fie capabilă să susțină sistemul medical cel puțin în egală, dacă nu chiar în mai mare măsură, decât statul. România are specialiști de talie internațională, fiind o țară a contrastelor (îmi amintesc remarca unui coleg maghiar la un congres national de chirurgie, care spunea: voi aveți doar două tipuri de lucrări- foarte bune și foarte proaste). Marea problemă este că, în loc ca acești specialisti să devină locomotive care să tragă după ei și restul societatii, devin de multe ori ținte, care trebuie oprite ca să nu se depărteze prea tare.

– Sunt ore sau zile în care profesorul Irinel Popescu redevine un simplu om? Cum arată ele, ce faceți când uitați că sunteți vestitul profesor și chirurg?

– Mă faceți să zâmbesc: nu m-am considerat niciodata “vestit profesor si chirurg”. Sunt doar un om care încearca să-și facă meseria cât se poate de bine, conștient fiind că nimeni nu e perfect, că putem avea momente de slabiciune și că putem face si greșeli. Dintr-o asemenea ipostază încerc sa fiu cât mai aproape de cele mai înalte standarde ale chirurgiei, considerind că astfel îi onorez pe toti cei care au contribuit la formarea mea profesională și aduc un sentiment de multumire în familia mea, de care sunt foarte atașat și căreia ii datorez foarte mult.

– Vă mulțumesc, stimate domnule profesor Irinel Popescu!

Interviu consemnat de Giorgiana Radu, AMPress

Părintele transplantului hepatic din România, prof. univ. dr. Irinel Popescu, Premiul pentru Excelență în Medicină, la Gala Elitelor Medicale

Marele Premiu al Galei Elitelor Medicale, ce s-a desfășurat anul acesta în Maramureș, a fost acordat academicianului prof. univ. dr. Irinel Popescu, Președintele Academiei de Științe Medicale (2011-2019), părintele Transplantului Hepatic și, totodată, fondatorul Chirurgiei Robotice din România. Premiat pentru întreaga sa activitate de peste 40 de ani, părintele celei mai complexe și dificile intervenții din chirurgia abdominală – transplantul hepatic, prof. univ. dr. Irinel Popescu a adus, cu această ocazie, un omagiu Școlii românești de chirurgie și mentorilor care l-au format.

“Aș vrea să omagiez instituția pe care o reprezint, Institutul Clinic Fundeni, în care lucrez de peste 40 de ani și datorită căruia, împreună cu echipe medicale multidisciplinare, am obținut multe realizări. În mod particular, în acest an în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea profesorului Dan Setlacec, aș vrea să aduc un omagiu acestui uriaș chirurg, mentor și șef de școală, omul care m-a format pe mine și pe mulți alții, generații întregi de chirurgi.”, a declarat prof. univ. Dr. Irinel Popescu, ce și-a exprimat, totodată, convingerea că, în ciuda tuturor vicisitudinilor, medicii își vor face întotdeauna datoria fața de oamenii aflați în suferință și față de români, în general.

Aflată la cea de-a V-a ediție, Gala Elitelor Medicale și-a desemnat în acest an câștigătorii din rândul celor mai renumiți reprezentanți ai sistemului sanitar, public și privat, care au fost premiați pentru rezultatele de excepție obținute și pentru serviciile oferite în domeniul medical. Printre câștigători se numără: Prof. Dr. Alina Daniela Tănase, director medical al Institutului Clinic Fundeni – Premiul pentru Performanță și Inovație în Domeniul Medical, Spitalul Clinic ″Dr. C.I. Parhon″, Compartimentul de Transplant Renal, Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca, Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare – Premiul pentru Cea Mai Bună Echipă/Secție Spitalicească.

Părintele transplantului hepatic din România, prof. univ. dr. Irinel Popescu, face apel pentru salvarea vieților bolnavilor ce au nevoie de transplant

COMUNICAT DE PRESĂ – ZIUA NAŢIONALĂ A TRANSPLANTULUI 2021 – „EFORT ŞI DĂRUIRE PENTRU SALVAREA DE VIEŢI. PANDEMIA, O PROVOCARE FĂRĂ PRECEDENT!”

Ziua Naţională a Transplantului reprezintă o conştientizare a faptului că transplantul salvează vieţile unor oameni care altfel nu ar avea altă şansă. În fiecare an, persoanele care au beneficiat de un transplant sărbătoresc împreună cu familiile lor, cu specialiştii din domeniul transplantului, alături de reprezentanţii mass-media şi de personalităţi ale societăţii civile, noua viaţă dobândită odată cu transplantul. Din anul 2003, la propunerea Consiliului Europei, în statele membre se sărbătoreşte anual Ziua Naţională a Transplantului, iar în România începând cu anul 2005, la iniţiativa Profesorului Dr. Irinel Popescu, care la acea dată era reprezentantul României la Consiliul Europei

Bazele unui program modern de transplant în România au fost puse începând cu anul 1992, cu mari eforturi din partea unui grup restrâns de specialişti, astfel încât în anul 1997 vorbim de prima prelevare de multiorgan de la un donator decedat, iar în anul 2004 se înfiinţează Agenţia Naţională de Transplant. De atunci şi până acum, în România au fost salvaţi mii de pacienţi prin transplant de organe (mai mult de 1.000 de români au fost salvaţi doar prin transplant de ficat), iar şi mai mulţi s-au putut bucura de o viaţă normală în urma intervenţiilor de transplant de ţesuturi.

Fiecare etapă a sistemului de transplant, de la donare la transplant, este una deosebit de complexă şi sensibilă, desfăşurată permanent contracronometru şi cu o precizie aproape matematică. Activitatea de transplant depinde de numărul de donatori, un număr crescut de donatori atrăgând după sine salvarea a cât mai multor pacienţi prin transplant de organe. Începând cu anul 2005, numărul de donatori a continuat să crească în fiecare an, pornind de la un număr de 11 donatori în 2005 şi atingând un nivel considerat normal pentru o ţară ca România în anii 2013 şi 2014 (când au fost înregistraţi 132, respectiv 138 de donatori/an), fapt care a dus şi la necesitatea deschiderii de noi centre de transplant. La această reuşită este indiscutabilă contribuţia mass-mediei, prin popularizarea şi conştientizarea gestului altruist de donare.

După anul 2016 a urmat o perioadă mai dificilă, care a dus la scăderea numărului de donatori şi, implicit, a intervenţiilor de transplant. De menţionat faptul că, în anii 2017 şi 2018, au fost doar 65 de donatori reali. Începând cu martie 2019, activitatea ANT s-a dezvoltat într-un ritm constant şi permanent, atingând la sfârşitul anului un număr de 85 donatori reali.

Chiar dacă anul 2020 a fost unul extrem de dificil pentru sistemul sanitar din întreaga lume, activitatea de transplant în România s-a desfăşurat fără întrerupere. Recomandările ANT, alături de sprijinul Ministerului Sănătăţii, au contribuit la limitarea scăderii dramatice a activităţii de transplant, aşa cum s-a întâmplat în ţări cu mai multă experienţă în acest domeniu din Europa. Complexitatea situaţiilor create de criza COVID şi particularizarea lor în fiecare centru au dus la suspendarea temporară a activităţii în domeniul transplantului în anumite centre şi la continuarea activităţii în altele.

De menţionat faptul că, la nivel naţional, au putut fi realizate toate procedurile de transplant specifice pe fiecare organ/ţesut în toată această perioadă. Astfel, încă de la începutul pandemiei au fost intensificate măsurile de protecţie atât în centrele de prelevare, cât şi în cele de transplant, fiind testat întreg personalul implicat în fiecare etapă a activităţii de transplant, de la prelevare la transplant (au fost testaţi donatorii potenţiali aflaţi în moarte cerebrală, donatorii vii, receptorii, echipele de prelevare şi transplant şi asigurate circuitele necesare – circuite roşii pentru echipele venite din ţările încadrate în zone roşii) – măsuri concretizate în mortalitate zero prin infectare SARSCoV2 în rândul pacienţilor transplantaţi în această perioadă.

Din păcate, totalitatea restricţiilor impuse de pandemie şi-a pus amprenta şi asupra activităţii de transplant începând cu aprilie 2020. Ca o comparaţie, dacă în primele 3 luni ale anului 2020 au fost înregistraţi 29 de donatori reali, în aceeaşi perioadă a anului 2021 au fost doar 13. Este de remarcat efortul deosebit al spitalelor şi personalului medical implicat în activitatea de donare şi transplant, cu o activitate mai semnificativă în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, SCJU Oradea, Spitalul Clinic de Urgenţă “N.Oblu” Iaşi, SJU Baia Mare, SCJU Cluj Napoca, SCJU Tg. Mureş, SJU Arad.

În 2021, până acum, au fost 19 donatori reali şi s-au realizat în România: 2 transplanturi de cord, 64 transplanturi renale (din care 30 cu donator în viaţă) şi 21 transplanturi hepatice (din care 5 cu donator în viaţă).

În prezent, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii, strategia de dezvotare a activităţii de transplant în România are ca primă direcţie creşterea numărului de donatori prin implicarea unui număr cât mai mare de unităţi sanitare în activitatea de identificare şi declarare a donatorilor aflaţi în moarte cerebrală, implementarea “culturii donatorului” şi funcţionarea optimă a Programului Naţional de Transplant în toate spitalele judeţene de urgenţă din ţară, precum şi cu demararea în România a programului de declarare a donatorilor fără activitate cardiacă în două programe pilot. Menţionăm în plus că în recentul Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă transplantul reprezintă una din marile priorităţi în sănătate stabilite de Guvernului României.

Ţinând cont de caracterul de urgenţă şi timpul limitat avut la dispoziţie de către echipele medicale, pentru ca activitatea de transplant să fie realizată cu succes, în condiţii de siguranţă şi în cel mai scurt timp posibil, împreună cu Ministerul Sănătăţii sunt căutate soluţii pentru ca activitatea de transplant să beneficieze de servicii de transport aerian dedicate.

Având în vedere specificul activităţii de transplant şi rolul important pe care îl are înţelegerea gestului altruist de donare, precum şi necesitatea informării corecte şi reale asupra activităţii de transplant în rândul populaţiei, au fost începute mai multe campanii de promovare (protocol încheiat cu Ministerul Educaţiei, o campanie împreună cu UMF Carol Davila şi UnArte) pentru care spijinul mass media este indispensabil.

Mulţumim tuturor celor care au înţeles că transplantul este o chirurgie de înaltă performanţă, care salveză vieţi. Ca întotdeauna, gândurile noastre de mulţumire şi recunoştinţă se îndreaptă către familiile donatorilor care au găsit puterea de a dărui viaţă, dincolo de durerea lor.

Bucureşti, 03 iunie 2021

COMUNICAT DE PRESĂ
ROMÂNIA
MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE TRANSPLANT
Str. Constantin Caracaş nr. 2-8, Sector 1, Bucureşti, Cod 011155
Tel: 0317.101.477, Fax: 0317.101.474
E-mail: ant [at] transplant.ro
Site: www.transplant.ro

Ziua Națională a Transplantului a ajuns la a 16-a ediție

În România, bazele programului național de au fost puse începând cu 1992, iar 5 ani mai târziu a avut loc prima prelevare multiorgan.

Prof.dr. Irinel Popescu

În anul 2003, Consiliul Europei a propus statelor membre ca, în data de 4 iunie, să fie marcată, în fiecare an, Ziua Națională a Transplantului. Deși la momentul respectiv încă nu era membră a Uniunii Europene, România a dat curs acestei propuneri începând cu anul 2005, la inițiativa profesorului Irinel Popescu, care era atunci reprezentantul țării noastre în Consiliul Europei.

Primul transplant din România avusese loc în 1980, când  prof. dr. Eugeniu Proca a transplantat un rinichi unui pacient la spitalul Fundeni, organul fiind prelevat de la un donator viu, care era chiar mama pacientului. Acesta a fost urmat la scurt timp de un transplant renal de la donator decedat, efectuat la Timişoara de o echipa condusă de prof. dr. Petru Drăgan. Până în decembrie 1989 s-au efectuat doar transplanturi de rinichi, și în număr relativ redus.

Transplantul hepatic experimental a fost efectuat pentru prima dată în țara noastră de către Vladimir Fluture la Timișoara și Sergiu Duca la Cluj. În Clinica Chirurgicală Fundeni, preocupările pentru acest procedeu au început în anii ’80 când, la îndemnul profesorului Dan Setlacec, medicul Irinel Popescu a început să efectueze operații experimentale pentru însușirea tehnicii operatorii. Primul transplant hepatic la om a fost efectuat de echipa condusă de Irinel Popescu pe 21 iunie 1997, dar pacientul a decedat postoperator. Primul transplant urmat de supraviețuirea pacientului a fost efectuat la 15 aprilie 2000, de aceeași echipă, din care a făcut parte și dr. A. Slim, colaborator al profesorului Domenico Forti de la Spitalul Niguarda din Milano.

Bazele unui program național de transplant au fost puse în 1992, iar în anul 1997 a fost realizată prima prelevare multiorgan de la un donator decedat. Un alt moment important al istoriei transplantului în România îl constituie înființareaAgenției Naționale de Transplant (ANT), în anul 2004.

De atunci, mii de vieți au putut fi salvate datorită acestui gen de intervenții, pe lângă transplanturile de organe fiind realizate și numeroase transplanturi de țesuturi. Activitatea de transplant depinde de numărul de donatori, iar începând cu anul 2005, românii au început să își dea seama de acest lucru. Astfel, odată cu înființarea ANT a început să crească numărul de donatori, tot mai multe familii dându-și acordul pentru prelevarea de organe în cazul rudelor intrate în moarte cerebrală. Dacă în 2005 au existat doar 11 donatori de organe, numărul acestora, implicit cel a transplanturilor, a continuat să crească până în perioada 2013-2014. În acei ani au fost efectuate 132 respectiv 138 de prelevări, număr considerat normal pentru o țară de nivelul României. Numărul mare de donatori a impus deschiderea de noi centre de transplant, iar acesta a fost unul din puținele domenii medicale la care România a deținut un loc fruntaș în Uniunea Europeană.

Situația a durat însă doar până în 2016, când numărul prelevărilor și transplanturilor a început să scadă, pe fondul unor scandaluri apărute în spațiul public, ce au redus nivelul de încredere al populației. S-a vorbit atunci de trafic de organe și de operații preferențiale, iar numărul familiilor care își dădeau acordul pentru prelevare a început să scadă într-un ritm mai alert decât crescuse. Așa se face că în anii 2017 și 2018 au existat doar 65 de donatori reali, iar mulți pacienți aflați pe listele de așteptare nu au mai prins ocazia de a beneficia de un transplant salvator. Deși aceștia au decedat, listele de așteptare au devenit tot mai lungi, din cauza numărului mic de organe disponibile.

În 2019 s-a înregistrat o oarecare creștere a numărului de prelevări, fiind consemnați 85 de donatori reali, iar când lucrurile păreau că vor reveni pe făgașul normal, a apărut pandemia, care a dat totul peste cap, inclusiv în domeniul activității de prelevare și transplant. Activitatea de transplant a continuat însă fără întrerupere, deși în anumite centre a fost întreruptă temporar. Așa se face că în perioada pandemiei au fost realizate toate procedurile de transplant specifice pe fiecare organ și țesut.  Evident că au fost luate măsuri suplimentare de protecție, personalul din centrele de prelevare și cele de transplant fiind testat în fiecare etapă, la fel ca și donatorii potențiali împreună cu pacienții compatibili. Datorită acestor măsuri, nu au existat cazuri de infectare cu SARS-Cov-2 în rândul pacienților transplantați în această perioadă.

Cu toate acestea, începând cu luna aprilie a anului trecut, efectele pandemiei s-au resimțit și în numărul redus de donatori și de operații de transplant. Astfel. dacă în primul trimestru al anului trecut fuseseră înregistrați 29 de donatori reali, în perioada similară a acestui an, numărul acestora s-a redus la 13.

Până la acest moment, de la începutul anului, au existat 19 donatori, datorită cărora a fost posibilă efectuarea a două transplanturi de cord, a 64 de transplanturi renale -dintre care 30 cu organe de la donatori vii și a 21 de transplanturi hepatice -dintre care 5 cu organe de la donatori în viață.

În prezent se dorește relansarea cât mai rapidă a activității de transplant, prin implicarea unui număr cât mai mare de unități sanitare în activitatea de identificare şi declarare a donatorilor aflaţi în moarte cerebrală.

Se dorește, de asemenea, funcţionarea optimă a Programului Naţional de Transplant în toate spitalele judeţene de urgenţă din ţară, precum şi demararea în România a două programe pilot de declarare a donatorilor fără activitate cardiacă.

De asemenea, ținând cont de caracterul de urgenţă şi timpul limitat avut la dispoziţie de către echipele medicale, pentru ca activitatea de transplant să fie realizată cu succes, în condiţii de siguranţă şi în cel mai scurt timp posibil, sunt căutate soluţii pentru ca activitatea de transplant să beneficieze de servicii de transport aerian dedicate.

Cu ocazia acestei zile, reprezentanții Agenției Naționale de Transplant și cei ai asociațiilor de pacienți transplantați, care marchează această zi împreună, au transmis încă o dată mulțumiri donatorilor și aparținătorilor care și-au dat acordul pentru prelevarea de organe în cazul pacienților pentru care medicii nu mai puteau face nimic pentru a-i salva. „Mulţumim tuturor celor care au înţeles că transplantul este o chirurgie de înaltă performanţă, care salvează vieţi. Ca întotdeauna, gândurile noastre de mulţumire şi recunoştinţă se îndreaptă către familiile donatorilor care au găsit puterea de a dărui viaţă, dincolo de durerea lor”, este mesajul transmis astăzi familiilor donatorilor „îngeri” care salvează vieți, dincolo de moarte. În același timp au mulțumit echipelor de prelevare și transplant fără de care cei aflați în așteptarea unui organ nu ar ăutea fi salvați, dar și românilor care au înțeles că TRANSPLANTUL ÎNSEAMNĂ VIAȚĂ!

Sursa: sanatateabuzoiana.ro

Recunoștință și apreciere pentru EROII Institutului Clinic Fundeni

Un moment artistic susținut de un grup folcloric din Piatra Neamț în curtea unității medicale a adus liniște și puțin bucurie în sufletul personalului medical și o rază de speranță pentru pacienții a căror unică șansă la viață este transplantul.

Danil Tulugea, Ștefan Birtalan, Sânzienele și medici IC Fundeni

După o zi plină de semnificații istorice, în care toate gândurile noastre, ale românilor, au călătorit peste timp și s-au îndreptat către eroii neamului din toate timpurile, astăzi a fost o zi în care au fost omagiați eroii vii, de la Institutul Clinic Fundeni. Medicii, asistenții medicali și toți cei care de mai bine de un an luptă cu bolile grave ale pacienților lor și se chinuie să-i țină în viață și chiar să-i salveze, au dus o luptă acerbă și cu pandemia de coronavirus, pentru că pacenții lor, afectați de boli foarte grave, sunt extrem de sensibili și virusul i-ar ucide.

Astăzi, Asociația Transplantaților de Ficat – LIVERTRANS, împreună cu grupul vocal „Sânzienele” din Piatra Neamț, a oferit un spectacol-omagiu acestor EROI care își pun în slujba vieții toată priceperea, toată știința și toată voința și sunt în stare să dăruiască viața după moarte, prin transplant, cu mâinile lor de aur, adevărate prelungiri ale mâinilor lui Dumnezeu.

Georgiana Carmina Șerban Axinte, profesor al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, ea însăși salvată „de două ori” de acești medici, așa cum mărturisește, a venit la București împreună cu „Sânzienele” pe care le coordonează, pentru a oferi personalului medical și pacienților de la Fundeni „un strop de bucurie, un pic de alinare și multă, multă empatie și respect”, prin intermediul unui program artistic specific românesc.

Danil Tulugea, vicepreședinte LIVERTRANS, spune că a fost „un gest simbolic, prin care noi, membrii Asociației Transplantaților de Ficat – LIVERTRANS, cu ajutorul acestor fete minunate, ne-am dorit să ne exprimăm respectul și recunoștința față de cadrele medicale greu încercate de pandemia de COVID-19 și să le transmitem mulțumirile pacienților transplantați. În același timp ne dorim să transmitem românilor că este important să conștientizeze că donarea de organe este un gest pe cât de altruist pe atât de Dumnezeiesc, pentru că astfel sunt salvate vieți care altfel nu au nicio șansă. Medicii sunt și ei oameni, care însă cu ajutorul donatorilor pot transforma moartea în viață. Nu au timp să le fie frică, nu au timp să se gândească la condițiile vitrege în care uneori sunt nevoiți să lucreze, iar de multe ori nu știu ce să le răspundă pacienților lor care-i bombardează cu neliniștile lor. Reușesc însă întotdeauna să-și adune puterile și să le dea curaj, în speranța că un organ salvator va veni la momentul potrivit, că familia unui înger donator nu va lăsa să se piardă acea părticică de viață care poate salva alte vieți”.

Danil Tulugea și Sânzienele

Luați prin surprindere, medicii IC Fundeni au fost emoționați de gestul prin care li s-a mulțumit pentru efortul pe care-l fac, dar pentru a respecta regulile sanitare, doar câțiva reprezentanți ai personalului medical s-au întâlnit cu cei care i-au omagiat. Ceilalți, împreună cu pacienții, au privit de la ferestre, s-au bucurat și au aplaudat.

Prof. univ. dr. Liana Gheorghe, șefa Clinicii de Gastroenterologie și Hepatologie din cadrul Institutului de Boli Digestive și Transplant Hepatic Fundeni, împreună cu medicul Speranța Iacob, le-a mulțumit Sânzienelor și reprezentanților LIVERTRANS pentru gestul lor și au subliniat, totodată, că prin astfel de gestui se pot disemina informații despre importanța donării de organe, despre faptul că DONAREA ÎNSEAMNĂ VIAȚĂ, iar un astfel de mesaj este necesar să ajungă la cât mai mulți oameni. „Numai astfel pot fi învinse prejudecăți și pot fi salvate multe vieți prin transplantNu mai este un secret pentru nimeni că transplantul, în general, și chirurgia de transplant în special, înseamnă câteodată un test extrem de greu și pentru echipa medicală, care are un rol important atât în pregătirea transplantului, cât și ulterior, în urmărirea pacientului transplantat. Pentru unii dintre pacienții aflați pe listele de așteptare nu există  mâine, ca să nu mai vorbim de săptămâna sau luna viitoare, pentru a putea fi salvați. De la domnul profesor Irinel Popescu am învățat cu toții că a doua viață primită pe masa de operație stă în mâna medicului,  a donatorului și a lui Dumnezeu. Și trebuie să se întâmple ACUM. Dar pentru a se putea ajunge la transplant este nevoie de DONATORI. Iar anul acesta au fost puțini, deși potențiali donatori au fost poate mai mulți ca niciodată. Pandemia însă a îngreunat activitatea medicilor, iar pe de altă parte, a împuțiat numărul celor care s-au mai putut gândi la viața celorlalți”, a subliniat prof. dr. Liana Gheorghe.

Prof. Dr Liana Gheorghe a mulțumit Sânzienelor

La rândul ei, Georgiana Axinte mărturisește că a simțit nevoia să vină la București, la Institutul Clinic Fundeni, pentru că știe că „Dumnezeu lucrează prin oameni, iar eu pot confirma acest lucru, pentru că am fost martoră de mai multe ori în viață. Mulțumesc Doamne! Este ruga mea zilnică, pentru că mi-a fost dat să întâlnesc, în cele mai grele momente ale vieții mele, oameni minunați. Aceștia sunt întreaga echipă de la Institutul Clinic Fundeni, în frunte cu dl. Prof. Irinel Popescu. Pentru ei, pacientul este în primul rând om și apoi bolnav. Profesionalismul, compasiunea, prietenia și respectul pentru pacienți sunt calități deosebite ale întregului colectiv. Ceea ce facem noi astăzi, prin prezența mea alături de elevele mele ce formăm grupul vocal «Sânzienele» din Piatra Neamț, prin scurtul nostru recital, în curtea Spitalului Fundeni, este un gest de recunoștință infimă față de ceea ce simt pentru acești oameni, ÎNGERI SALVATORI, care mie mi-au salvat viața nu o dată, ci de două ori. Alături de colegii transplantați, dorim totodată să aducem în prim plan importanța donării de organe, acest gest nobil, prin care persoanele aflate în suferință au o a doua șansă la viață. Se spune că «Îngerii cântă frumos, sufletul îi ascultă, dar viața este pe pământ». Spune DA, donării de organe!” – este mesajul pe care tânăra îl transmite tuturor oamenilor.

Dr Speranța Iacob, Georgiana Axinte

Transplantul a apărut ca o necesitate medicală și în anumite cazuri este singura soluție de a reda sănătatea și chiar viața unor oameni. Poveștile, mărturiile lor, sunt adesea postate pe Internet, pentru că după transplant au trăit un miracol pe care simt nevoia să-l împărtășească și altora.

Medicii, la rândul lor, duc cu ei încărcătura emoțională din timpul fiecărei operații de transplant sau prelevare și toți spun că fiecare intervenție este un gest de mare responsabilitate. Nici pacienții transplantați și nici echipele medicale nu uită gestul extraordinar al familiei unui pacient aflat în moarte cerebrală, care își dă acordul prelevării de organe de la ființa dragă. Ei știu că „este un gest de altruism extrem, rezultat din dragoste, iar dragostea este Dumnezeu”. Iar gestul medicilor este ca „o rugăciune” pentru donatorul care n-a putut fi salvat, dar care după moarte dăruiește viață altor oameni, de obicei necunoscuți. Astfel, durerea și suferința se pot transforma în speranță și bucurie.

Sânzienele și Prof. Dr. Liana Gheorghe

Profesorul Irinel Popescu este cel care în urmă cu 21 de ani efectua cu succes, împreună cu echipa sa, primul transplant hepatic din România, la Institutul Fundeni. Este cel care a pus România pe harta transplantului hepatic din Europa și din lume, atât din din punct de vedere al numărului de proceduri, cât și al complexității lor și al sutelor de vieți salvate. Din păcate, anul acesta, din cauza pandemiei și din lipsă de donatori, s-au realizat doar 15-16 transplanturi de ficat.

Prof. Irinel Popescu și Dr Crina Stefanescu

În acest context, Asociația Transplantaților de Ficat din România – LIVERTRANS face un apel emoționant la adresa autorităților, cerându-le public, să încurajeze donarea de organe, prin programe de conștientizare. „Vrem speranță pentru cei cu foarte puțină speranță. Îi vrem pe oamenii cu inimi mari alături de cei aflați în suferințăCine a fost încercat de boală poate să intuiască lupta teribilă pe care suferinzii, în cazul nostru cei cu ciroză hepatică ori cancer hepatic sau alte boli terminale ale ficatului, o dau zi de zi. Școala românească de transplant este apreciată în toată lumea și trebuie sprijinită”, a subliniat Dr. Crina Ștefănescu, președintele Asociației Transplantaților de Ficat – LIVERTRANS, trăgând un nou semnal de alarmă față de scăderea drastică a donatorilor, în ultimii ani.

Sursa: sanatateabuzoiana.ro

Despre noi

Asociația Transplantaților de Ficat din România LIVERTRANS își propune:

  • promovarea și apărarea intereselor transplantaților de ficat privind îngrijirea medicală, susținerea lor morală, psihică și materială, în vederea reintegrării totale în viața socială;

  • realizarea și menținerea unor contacte permanente cu ministerul Sănătății, Casa Națională de Sănătate și filialele județene ale acestora, ROMTRANSPLANT – Agenția Națională de Transplant, cu firmele importatoare și producătoare de medicamente și, în special, cu secția de chirurgie II transplant hepatic din cadrul Spitalului Clinic Fundeni;

  • identificarea tuturor transplantaților de ficat, chiar dacă transplantul a fost efectuat în afara țării, a bolnavilor aflați pe listele de așteptare, acordarea de sprijin medical, moral, logistic, informațional și material celor care devin membri ai asociației;

  • sensibilizarea opiniei publice în domeniul donării de organe prin legături permanente cu mass-media: presă, televiziune, radio, publicitate;

  • informarea membrilor asociației asupra tratamentelor și procedurilor de ultimă oră, a medicamentelor specifice nou apărute pentru evitarea rejetului și problemelor legate de efectele imunosupresiei;

  • organizarea ZILEI TRANSPLANTULUI HEPATIC, manifestare care să cuprindă activități științifice, culturale și recreative.

© 2021 LIVERTRANS

Theme by Anders NorenUp ↑